487 de ani au tot așteptat să dispară urma. Se estompa de fiecare dată câte un pic, dar nu dispărea. N-a dispărut nici până azi. Se spune că era din cauza ei. Fata care număra.
Frunzele îi ieșeau mereu impare la numărat. Destinul se încăpățâna să-i traseze calea așa cum și-ar fi dorit-o ea. Pe unde trecea, rupea cate o ramură cu frunze și număra. Până într-o zi când n-a auzit trenul. Mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește, asta fusese explicația.
Urma
Abisuri 