Urma


487 de ani au tot așteptat să dispară urma. Se estompa de fiecare dată câte un pic, dar nu dispărea. N-a dispărut nici până azi. Se spune că era din cauza ei. Fata care număra.
Frunzele îi ieșeau mereu impare la numărat. Destinul se încăpățâna să-i traseze calea așa cum și-ar fi dorit-o ea. Pe unde trecea, rupea cate o ramură cu frunze și număra. Până într-o zi când n-a auzit trenul. Mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește, asta fusese explicația.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.