Limonada


Cerul s-a lăsat moale peste oraș. Apăsătoare senzație … 

De sub pălăria cu boruri largi privesc în zare blocurile turn. Primele au apărut pe vremea împușcatului. Gri, lipsite de estetică. Triste. Celălate au crescut în ultimii zece ani. Mult mai înalte.

Sorb din limonada rece și încerc să mă imaginez la Polul Nord. Creierul meu este în plină fierbere într-un ceaun imens, plin cu apă clocotită.

Peste acoperișuri trece un elicopter alb. O dată. De două ori. Devine enervant cât de des trece. Îmi trece prin cap ideea că nu sunt eu în mijlocul unei veri toride și apăsătoare. Poate că altcineva își imaginează că privește blocurile turn. Poate că altcineva își imaginează că e atât de cald și că limonada nu are destulă mentă.

Undeva departe se aude o sirenă, niște copii aleargă pe stradă. Sorb din nou din limonada rece, elicopterul se învârte deasupra mea ca un uliu, zgomotul motoarelor amplifică stropii de transpirație care mi se scurg pe spate, blocurile turn rămân nemișcate.

Unele gri, urâte, altele construite în ultimii zece ani. Constat că, între timp s-a topit toată gheața, deschid frigiderul să iau alta, de la atâta căldură se ia curentul câteva minute, până generală pe trei județe. „Să vezi ce circ o să iasă” îmi spun și arunc două cuburi de gheață încă nedezghetate în paharul cu limonada și apoi amestec privind cerul de sub pălăria cu boruri.

Poate că doar mi se pare că este atât de cald, poate că, dacă aș vrea cu tot dinadinsul, aș putea să strâng din pleoape și să fac să dispară căldura, cerul ăsta moale și turnurile gri. Poate că totul este doar în capul meu și, dacă m-aș concentra un pic mai tare decât de obicei, aș putea spune stop stropilor de transpirație și elicopterului alb și aș putea opri zgomotul copiilor de pe stradă.

Ies pe terasă, mă așez pe banca roșie și mă concentrez cât pot de tare. Strâng paharul cu limonada intre degete, îl strâng atât de tare încât îmi alunecă din mână, palmele îmi sunt ude de transpirație, o transpirație amestecată cu un strop de gheață topită, paharul se împrăștie cioburi pe ciment, elicopterul alb se învârte în cerc deasupra acoperișurilor, când mă aplec să strâng cioburile, blocurile turn dispar și cerul moale de deasupra orașului dispare, nu se mai aude nici elicopterul acolo, la nivelul solului e atât de bine.

„Poate că cioburile aduc cu adevărat noroc”, îmi spun și le arunc la coșul de gunoi. Apoi începe să plouă.

Nu ajung nici azi la Polul Nord …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.