În tren


Trebuie să ajung la Constanța, decid să iau trenul.

Gara e veche, tunelul de sub liniile de cale ferată miroase urât, a urină, treptele care duc spre peronul numărul trei sunt atât de înalte încât ratez o treaptă și e cât pe ce să cad, mă sprijin de balustrada de plastic și-mi scutur glezna, nu e entorsă de data asta, ajung pe peron înjurând.

Peronul e ronțăit de vremuri, cad bucăți din el pe șine, băncile sunt roșii, îmbibate cu transpirația oamenilor, vagonul numărul trei e tras în segmetul C.

Urc în tren, locul optzeci și nouă este într-un compartiment mic, înghesuit, șase scaune verzi dintr-un fel de catifea roasă, îngălbenită pe alocuri, în fața mea sunt doi bărbați la vreo patruzeci de ani, unul are o mustață neagră, celălalt nu s-a mai bărbierit de câteva zile, cel puțin asta e impresia pe care o lasă, par să se cunoască de ceva vreme, au amintiri comune, fară să vreau trag cu urechea, e imposibil să nu îi asculți, povestesc cu patimă, de parca ar fi singuri pe lume. Poate chiar sunt …

– Băi, mi s-a întâmplat o chestie demențială săptămână trecuta, zice mustăciosul. Vorbeam pe „mess” cu o poză, o bunăciune senzațională , o brunetă sexi, ne spuneam chestii banale știi tu prostiile obișnuite, nimic foarte serios, de unde ești, cu ce te ocupi, ce hoby-uri ai, îți plac animalele, chestii din astea futile de omorât timpul, când, la un moment dat, tipa mă întreabă unde locuiesc și eu, luat pe nepregătite, îi dau adresa. Apoi îmi spune pa. Mi-am spus că-i o altă țeapă, că nu stiu eu cum să atrag femeile, m-am dus la baie, mi-am făcut un ceai când, ce crezi, sună cineva la ușă, era unșpe noaptea ce naiba, cine să sune la ușă la ora aia, din curiozitate m-am uitat pe vizor, să cad jos și alta nu, era tipa, un fel de rockeriță de maximum douăzeci de ani cu cercel în nas, tunsă scurt, aproape periuță. I-am deschis, mi-a sărit în brațe și apoi s-a băgat în pat.

– Mișto chestie, răspunde bărbosul, n-ai de ce să te plângi, faci ravagii în tinerime.

Chestia asta mi-a adus aminte de cum l-am cunoscut eu pe Nelu. Știi de Nelu, nu? Tipul care bea berea cu paiul. Ei bine, pe Nelu l-am cunoscut într-o fântână arteziană. Din alea în care lumea aruncă bani ca să i se împlinească dorințele.

Nelu era beat mort în seara aia, că abia se despărțise de gagică -sa, o puștoiacă care, sincer, nu era de nasul lui, îl lăsase, pur și simplu, baltă, pentru unul cu un Ferrari galben. Și era atât de supărat Nelu în seara aceea că s-a îmbătat criță și a intrat în fântână să strângă dorințele celorlalți. Așa credea el că se răzbună pe soartă. Furând vise.

Mă abțin să nu râd, bărbații sunt toți niște copii un pic mai mari. Între timp, trenul ajunge la Constanța. Fântâna arteziană din fața gării e oprită pentru renovare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.