Era atât de dimineață, atât de devreme, atât de tare detestam untul, întins subțire pe felia de franzelă albă, era atât de puțin, atât de rar și atât de departe mi se pare acum vocea bunicului și furculița căzută cu zgomot pe dușumea, era atât de evident că gestul era intenționat, era atât de evident că va mai începe o zi, poate la fel ca altele, sau poate nu, atât de tare mă plictiseam să tot repet la infinut aceeași zi încât trăgeam de plapuma și mă visam om mare și acum îmi amintesc, eram atât de inocent.
Inocența
Abisuri 