– Unde vrei să te duc?
Bărbatul strivește țigara sub călcâiul drept, apoi scuipă zgomotos. O mâzgă maro, închegata.
Carmen e obosită. A călătorit toată noaptea și acum ar vrea să ajungă cât mai repede acasă. Îi spune taximetristului adresa, apoi caută o batistă,
– E puțin mai sus de Patria, pe deal, la numărul trei.
Bărbatul înjură de toți sfinții. Mai scuipă odată și apoi se întoarce spre taxi, nervos. Aproape că o dărâmă pe Carmen
– Futu-va-n gură de japite leneșe. Mori dacă te duci pe jos, nu-i așa? Doi kilometri, ce să-mi iasă mie la doi kilometri? Plină lumea de japite ca tine.
Apoi se urcă în taxi, își aprinde o țigară și dă drumul la muzică. Tare. Vibrează geamurile laterale. Vibrează pietrele cubice. Îi vibrează și lui Carmen creierii. Inima. Culture Beat. Atunci Carmen se decide. Trebuie să plece. Nu mai are ce căuta aici. Găsește batistă și își suflă nasul. Zgomotos.Apoi pleacă pe jos, trăgând după ea valiza grea. Când ajunge acasă, se trântește pe pat și începe să plângă. În definitiv și ea nu-i decât o japita moale, cu master în sisteme de calcul. Își suflă nasul, își șterge lacrimile și se decide. N-a murit după doi kilometri, n-o să moară nici după două mii.
Abisuri 