Auzi, strigă Ioana din bucătărie, dar cum ai dat tu peste anunțul ăsta?
Carmen nu răspunde imediat, că are ceai în gură. Abia după ce înghite, începe să povestească. Oare a câta oara povestește? Oare de câte ori va mai povesti. Până la urmă o să i se facă lehamite de la atâta povestit dar deocamdată încă o ia cu o căldură moale când povestește.
– Păi n-a fost nimic premeditat. Chiar dacă m-a enervat taximetristul ăla. Dar nu căutam neapărat să plec. Așa s-a nimerit. Maică-mea tăia morcovi pentru ciorbă, eu beam o cafea și citeam anunțurile din România liberă. Așa am dat peste el. Căutau programatori pentru trecerea la euro și la anul două mii.
Carmen strănuta din nou. Anca si-a terminat de uscat parul și acum stă și ea cocoțata în vârful patului și o ascultă pe Carmen cum povestește.
-Mai zi, spune Ioana, zi mai departe.
– Pai ce să zic, a doua zi am sunat la numărul din anunț și am dat un interviu. M-au întrebat unde mi-ar plăcea mai mult să lucrez la Paris sau la București și am spus că Parisul ar fi mai ok
– Pai cum dracu’ să nu fie, mormaie Anca, din halat, oriunde e mai bine decât în mizeria asta de oraș.
Anca are dreptate. Cartierul în care locuiesc ele, în gazdă, e o mizerie de cartier. E plin de câini fără stăpân, de șobolani și de gândaci. Noaptea e mai bine să nu ieși din casă. Chiar și în casă e periculos să stai în cartierul ăla, mai ales când locuiești la parter.
– Săptămâna trecută ne-am trezit cu unul la noi în balcon. Părea beat dar și așa părea fioros. L-am amenințat că sunăm la poliție și s-a cărat. Dar ne-am speriat de mamă. De atunci, dormim pe rând noaptea. O mizerie de cartier, îți spun eu că e mai bine la Paris
Abisuri 