Mulțumesc


⁃ Și o să vină omu negu și n-o să-mi fie frică nici de el.

Valentina aranjează pietrele pe podea, în formă cerc. Nu-i iese un cerc perfect. Îi iese un cerc acceptabil. Valentina nu știe ce înseamnă acceptabil și poate că nici n-o să afle curând. Sau, poate, odată, mai încolo, când fratele ei, Radu, va mai crește puțin o să-i poată explica el. Că Radu, ca și Ștefan, frații ei mai mari, merg în fiecare zi la școală.

În fiecare dimineață se spală pe dinți și merg la școală. Uneori se termină pasta de dinți și atunci se spală doar cu apa scoasă din fântâna din curte, pe care o sorb dintr-un pahar, și cu periuța de dinți știrba care ar fi trebui înlocuită demult dacă mami și tati ar fi avut bani destui.

Dar mami nu lucrează și tati lucrează doar uneori. Uneori e aproape bine. Alteori stau pe întuneric, să nu consume prea mult curent, căci curentul e scump și ei trăiesc din alocații.

Așa a auzit-o ieri pe o tanti spunând:

⁃ Ce oameni pot fi ăia care fac copii doar ca să trăiască din alocațiile lor?

Dar Valentina nu e de acord cu tanti. Pentru că știe cât de mult o iubește mami. Atât de mult o iubește mami încât inventează povești pe care i le spune înainte să adoarmă. Ei și fraților ei.

În fiecare seară toți cinci ascultă poveștile inventate de mami, cățărati în patul lor mic din „anexă”. Așa îi spune mami camerei lor. De fapt și de drept nu este chiar o cameră. Pentru că n-are ferestre.

De fapt și de drept este mai mult un dulap cu ușile deschise în care încă mai încap toți cinci, laolaltă. Încă se mai gâdila, înainte să adoarmă, încă se mai încălzesc unul pe altul în serile și nopțile reci de iarnă, când soba pe lemne din camera părinților nu face față frigului de afară. Sau când se termină lemnele și mami și tati n-au bani să cumpere altele.

Că mami nu muncește și tati, doar uneori.

Uneori se întâmplă să nu mănânce deloc seara dar Valentina s-a învățat deja să adoarmă cu gândul la altceva. Cu gândul la poveștile inventate de mami, de exemplu. Sau, cu gândul la prima ei zi de grădiniță.

I-a fost frică în prima ei zi la grădiniță. I-a fost frică să nu râdă copiii de ea pentru că avea pantofii rupți în vârf. Și bluzița puțin rărita la gât. Și pentru că nu știa că trebuie să salute când intră în clasă și să mulțumească când i se oferă ceva. Dar copiii n-au râs de ea și, cu timpul, ea a învățat să mulțumească.

⁃ Mutumesc pietrelor că nu îmi mai e frică. Și o să cresc mare și o să mă duc la școală și apoi o să construiesc o cameră cu ferestre ca să nu mai omu negru niciodată

Valentina aranjează pietrele pe podea, în formă de cerc. Aproape perfect. Apoi adoarme cu gândul la când va fi mare.

*Textul are la bază cazul din realitate al unui copil din proiectele Salvați Copiii Iași. Și poate că ar rămâne o poveste tristă, despre o copilărie furată de greutăți, dar Valentina a intrat în programul Gradinita estivala / Salvați Copiii Iași și a descoperit o lume a jocului, a învățării și a valorilor trainice: bunătate, empatie, compasiune, cinste, recunoștință. Asemenea ei, pentru alți 4.231 de copiii defavorizați intrați în proiectele ONG-ului în 2020, firul poveștii se schimbă, întâlnesc adulți de încredere, au parte de susținere, educația devine o plăcere și, cel mai important, au speranța că le va fi mai bine.

2 gânduri despre &8222;Mulțumesc&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.