
Ieri ai făcut o cafea prea tare în care ai pus prea mult zahăr, da, îi răspunde ea, atât de mult încât bunica mi-a apărut în vis și mi-a spus că nu se cade, zahărul e pe rație, apoi a dispărut și a apărut o Dacie 1100 cu care obișnuiati să mergeți la mare, cum care voi, tu și cu Nae, v-ați luat de tineri dar n-ați vrut nuntă mare, dar de furat te-a furat și te-a iubit, așa îi povestește femeia din fața ei, are parul prins la spate dar nu-și mai amintește cum o cheamă. A trecut de atunci atât de mult timp.