Gare de Lyon


Până la plecarea trenului mai sunt cincizeci de minute. „O viață de om, raportat la cât durează călătoria până la Cucuietii din vale” își spune Carmen și decide să se simtă ca-n filme. Caută o cafenea și o găsește repede, fix în fața unui panou imens care arată trenurile care pleacă. Trenul ei nu se știe încă de la ce peron pleacă. Se așează la o masă mică, rotundă, cu fața la panou. Măcar stă jos până ce trenul e tras la peron. De nicăieri apare un chelner, cu un șorț alb și lung legat în jurul taliei. Politicos, îi întinde meniul. La fel de politicos, Carmen îi zâmbește, ia meniul și îl deschide. Apoi în cade fața. Cea mai ieftină cafea costă aici cât un sfert din salariul pe care-l avea în România. Dacă ar vrea și-un croissant, și-ar mânca porția zilnică pe care și-o stabilise. Cincizeci de franci. Dar ce mama naibii, o viață are omul, își spune și comandă o cafea și doi croissanti. Să-i țină de foame până la Cucuietii din deal.

Chelnerul îi aduce cafeaua și croissantii și îi lasă bonul pe o tăvița de lemn. Patruzeci și opt de franci. Carmen scoate o bancnotă de cincizeci, chelnerul se scotoceste după rest. De fapt, se face că se scotoceste, așa are impresia Carmen că face. În timp ce se face că se scotoceste, chelnerul e privește ca și cum ar aștepta ceva de la ea. O simplă propoziție pe care orice om ieșit în lume o cunoaște. Dar Carmen nu e ieșită prin lume. Sau în fine, nu îndeajuns. Până la urmă chelnerul găsește restul. Două monezi de un franc pe care le aruncă scârbit în tăvița de lemn. Apoi pleacă mormăind ceva pe limba lui.

Până ce termină cafeaua, îi cade și lui Carmen fisa. Înghite ultima bucată de croissant și privește panoul din fața persoanelor. Trenul ei e anunțat că pleacă de la peronul H. Se ridică de la măsuța rotundă, își ia bagajele și se îndreaptă spre peroane. În urma ei rămân o ceașcă mică, albă, un șervețel mototolit și două monezi de un franc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.