Ea era mai mereu veselă, el era mai mereu trist. Ea avea gene lungi, lungi de tot, el avea niște ochi mari, albaștri și goi, ca niște butoaie în care ea, când el nu era foarte atent, și asta se întâmpla mai întotdeauna, ea se scufunda adânc, adânc de tot, până nu mai vedea norii și atunci lui îi curgea o lacrimă grea pe care ea o prindea între gene și o ținea strâns, strâns de tot, și n-o lăsa să picure pe asfaltul încins pe care el se întindea să privească, pentru totdeauna, cerul.
Abisuri 
Fain ! Macar de se întindea pe iarba racoroasa, în loc de asfaltul fierbinte …
Seara magica !