Blocuri


Steluța împăturește scrisoarea și o pune, cu grijă, la loc în sertarul de sus al comodei. Îi lipsește atât de mult Attila în ultima vreme…

De când s-a dus el, parcă nu și-a mai găsit locul. După Marea Revoltă, s-a mutat din oraș, în satul bunicilor. Acum locuiește într-o casă mică, cu două camere nu foarte înalte, o bucătărie și o baie. Are și o mică grădină în spatele casei, în care cultivă pătrunjel și multe flori. După Marea Revoltă, satul s-a umplut din nou. Înainte de Marea Schimbare, mulți plecaseră la oraș, cu gândul la o viață mai bună. După, s-au întors aproape toți. Au urmat apoi vremuri grele, în care totul era dat la rație. Și făina, și uleiul, până și pâinea erau la rație. Carne mâncau doar cei care știau să se descurce. Nimeni nu putea spune cu mâna pe inimă dacă ar fi fost mai bine pe vremea Comisiei. Pe vremea aceea măcar aveau un acoperiș deasupra capului asigurat și nu trebuiau să-și facă griji pentru ale gurii. După ce a căzut Comisia, a început haosul. Oamenii au început din nou să pună deoparte pentru vremuri grele și să se roage pentru viitorul lor. Până într-o zi, când, pur și simplu, n-au mai putut îndura și s-au răzvrătit din nou. Gurile rele spun că-n spatele Revoluției tot Comisia se afla. Dar nimeni nu știe cu adevărat cine face și desface. Cert e că, după Revoluție e și mai greu, banul și-a pierdut valoarea și de lucru cu greu mai găsești.

Articolul întreg aici : https://www.catchy.ro/uite-si-tu-ce-vremuri-traim-azi/172357?fbclid=IwAR3qccbN_GTMi136OsjxiKISbMF4Y5t8NgIP9G8u7Ru0vGbztFORxNwAUsI

1 gând despre „Blocuri”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.