Nu știu de unde să încep. Iau o coala de hârtie și un pix. Scriu. Tai. Nu mai știu exact cum a început totul. Să tot fie vreo zece ani. Mi-au plăcut ochii. Da, ochii și zâmbetul. A venit lângă mine și mi-a oferit un whisky. Nu l-am refuzat. Apoi am vorbit. Îi plăceau cuvintele mele, mi-a spus. O să adorm înghesuita între cuvinte, i-am răspuns. Așa a început. Împăturesc foaia și o bag în buzunar. N-am nevoie de ea. O știu pe de rost. Abia după ce o recit până la capăt încep să plâng. A fost o înmormântare frumoasă.
Abisuri 