Cineva mi-a spus „să stai pe spumă”. Am încercat, vă jur că am încercat, și chiar am reușit. Eram tot eu, fix în vârf, într-un echilibru precar, cu adevărat precar, dar beam șampania dintr-un pahar de cristal. Sorbeam lumea, cum ar veni să fie spus, și, de acolo de sus, oamenii păreau atât de mici, încât, dacă nu m-aș fi concentrat, aș fi putut să-i zdrobesc între două bule. Dar m-am concentrat cât am putut eu de tare. A fost minunat. Dar asta a fost înainte să se înmoaie spuma. Restul vi-l imaginați.
Abisuri 