Zicea „să nu plângi”. Mi-am înghițit prima lacrimă. Și acum îmi aduc aminte cât de sărată era. Mai zicea „când vei fi mare, vei înțelege „. Cu a doua lacrimă a fost mai greu. Se încăpățâna să-mi traverseze obrazul fix în acel moment. I-am tăiat traiectoria undeva la jumătate apoi am închis ochii și am încercat să mi-o amintesc. Toată lumea ne spunea că ne asemănam. Nu, nu culoarea ochilor. Nici forma sprâncenelor. Aveam doar un aer de familie care ne lega. Mi-am înghițit toate celelalte lacrimi și am continuat să cresc. N-o să uit niciodată acel bilet lipit de frigider.
Abisuri 