O pereche de șosete era greu de gasit. Apoi a venit Revoluția și atunci, în acea noapte fără de capăt, am tras obloanele, toate obloanele, pana și obloanele sufletului mi le-am tras, să nu care cumva să tresar la fiecare împușcătura, să nu care cumva să mișc, erau teroriști încălțăti în bocanci cu talpă groasă care striveau sub gloanțe pietrele cubice și nu mint, să nu crezi că mint, în acel moment, imediat după Revoluție, sau poate chiar în timpul ei, asta nu pot sa spun cu exactitudine, nimeni nu poate spune cu exactitudine când a început cu adevărat, și, mai ales, dacă a fost cu adevărat, în acel moment exact, imediat după zgomotul bocancilor pe pietrele cubice, atunci am simțit că sunt în siguranță, câte case cu pivniță existau de fapt, eu aveam una plină de apă și gândul acesta a fost scăparea mea, gândul că era, chiar și așa plină cu apă, eu știam să înot și să-mi țin respirația pe când tu trebuia să suporți bocancii cu talpă groasă în fiecare zi, de ți se găurisera șosetele cumpărate pe sub mână, așa îmi scrisesei când se terminase totul și scrisoarea aceea, și toate celelalte, nu ajunseseră niciodată la mine. Dar eu te crezusem pe cuvânt, știam foarte bine cum stătea treaba cu șosetele pe vremea aceea.
Abisuri 