Mi se întâmplă des să privesc în gol și să-mi aduc aminte. Nimic mai mult. Nimic nu contează mai mult în aceste momente decât lumea care nu mai e. Uneori rup mental bilete de hârtie și nu mă gândesc la nimic. Nimicul îmbracă diverse forme. Uneori e doar un curent de aer, alteori un anunț într-un difuzor stricat. Uneori văd munți dincolo de câmpul plat, alteori doar mi se pare. De cele mai multe ori însă, mă înșel.
Am un fel complicat de a străpunge viață cu privirea. De când cu țipă blondă de pe Facebook hotarasem să fiu mai atent la detali. Încerc să discern munții în spatele câmpului și sorb din cafeaua slabă. Tipa blondă de pe Facebook se dovedise pană la urmă a fi un profil fals construit de un hater iar șuvița rebelă pica doar în poză peste ochi. Despre hater, ce să zic. Nu eram încă obișnuit cu oamenii – hater. Eu eram doar omul elefant născut pe vremea când omul – hater nu se inventase încă. Sau poate că se inventase dar se numea altfel. Internetul apăruse mult timp după.
Dacă stau bine să mă gândesc la vremea cand Internetul nu exista încă, nu era foarte rău pe vremea când omul hater nu se inventase încă. Părinții oamenilor elefanți aveau griji cât casă și-și petreceau mult timp la cozi. Cozile apăreau pe nepusă masă, erau lungi și, de cele mai multe ori, portocalele se terminau înainte de sfârșitul cozii. În astfel de cazuri, părinții oamenilor elefan își înghițeau cuvintele. Din cauza aceasta, și poate din alte multe cauze, părinții oamenilor elefant depășeau rar vârsta de cinzeci de ani. Odată ce ajungeau acasă și nu îi mai auzea nimeni, părinții oamenilor elefant începeau să scuipe din cuvinte. Uneori se înecau și asta aducea a bârfă, alteori doar aducea doar a “of”. Aveau multe “of”-uri părinții oamenilor elefant dar le spuneau în șoaptă, să nu le audă puii. Puii de elefant, viitorii oameni elefant, nu înțelegeau semnificația cozilor, nu văzuseră în viața lor banane și erau ferm convinsi că oamenii – hater nu se inventaseră incă. În ceea ce mă privește, pe hater-ul care îmi trăsese țeapa din spatele unei șuvițe blonde, ezitasem multă vreme să-I numesc “omul din spatele hater-ului” sau “haterul din spatele omului”. Până la urmă, decisesem să nu-l numesc nicicum. În definitive nimic nu durează la infinit. Nici măcar epoca oamenilor hater.
De cele mai multe ori însă, nimicul se termină brusc, undeva o jumătate de oră după ce a început. “Info Sosh : votre forfait bloqué Sosh mobile et vos options ont été reconduits jusqu’au 22/02.” Doar atunci realizez că nu sunt, încă, complet rupt de lume.
Abisuri 