Primul a fost cel mai rapid. Nici măcar o privire nu mi-a aruncat. Mi-a tăiat brusc cheful de viață, apoi a trântit ușa după el. Al doilea m-a privit mult, fără să scoată un cuvânt. Știa că nu e nevoie de altceva. Apoi a oftat și mi-a omorât toate visele în fașă. În urma lui a rămas doar un foșnet discret de pași. Au urmat al treilea, și al patrulea, și al cincilea.
Fix treizeci au fost. Nici mai mulți, nici mai puțini. I-am numărat pe toți pe degete și i-am înghițit. Abia apoi am râgait.
Abisuri 