O stare

Există acea stare în care te întrebi unde sunt compatibilitaţile de-antan, zilele acelea trecute, demult îngropate când se simţea rezonanţa în fiecare literă, când fiecare strop de zi, indiferent de cât de negru ar fi putut părea la prima vedere, când fiecare strop de zi nu era decât un moment artistic în plus, acel moment de inspiraţie maximă din orice, un gest aproape invizibil, o privire, o culoare, există această stare în care tăcerea, plată şi comună, simplă prin aparenţa ei uniformă, există această stare când tăcerea e poate singura posibiliate, poate singura cale de a rezona din nou.

Sau poate nu…

Există acea stare vidă, golită de sens, stoarsă practic până la ultima picătură de mediocritatea înconjurătoare, o stare după forma şi asemănarea stărilor inconjuratoare, o stare pe dimensiunile ecosistemelor înconjurătoare, figuri simple, cuvinte puţine, înţelesuri afişate pe toate drumurile, culori la modă, expuse cu zâmbetul pe buze de oameni croiţi după sisteme la modă, oameni decupaţi pe la margine, atât ca să intre, să se potrivească perfect cu sistemele la modă, există această stare în care nu mai există întrebări.

Există doar acele răspunsuri aruncate verde-n faţă, fără urmă de subtilitate. Nu subtilitatea este arma evadaţilor, incompatibililor ! Există acele răspunsuri cu ţintă precisă „după forma şi asemănarea mea, altfel nici vorbă de stare”, există această stare mediocră în care te întrebi până când, până unde, cât de multă tăcere să se mai aştearnă, cât de multe fraze copiate parcă la indigo exprimate de oameni parcă copiaţi la indigo să se mai aştearnă, cât de multă tăcere să mai aştepţi, câtă tăcere să te lupţi, câtă tăcere să mai speri?

Există acea stare în care simţi că ai atins limita celorlalţi şi, pentru că ai atins limita celorlalţi, eşti constrâns să te mulţumeşti cu limita celorlalţi, mediana colectivă, curentul dictat de sistem, există această stare în care nici măcar colţul nu-şi mai are rostul, atâtea rosturi depăşite de mediana colectivă au stricat până şi rostul colţului, există această stare în care până şi retragerea e imposibilă.

Şi când există acea stare, nu există posibilitate… Nu, e prea multă incompatibilitate…