E atât gri și atât de frig, e atât de degeaba și atât de departe, încât îmi acopăr fața cu trei straturi de degete, aproximativ paralele. Am unghiile tăiate scurt, aproape din carne și-mi tremură carnea pe oase de atâtea lacrimi și cerul, până și cerul plouă strâmb, aleatoriu, picuri prea largi, prea grei, prea perfect de rotunzi, în care, din când în când, mă pierd un pic, încercând să uit. Aș vrea să pot scăpa de tot, printre degete, dar nu încap. În disperare de cauză, strănut.
Abisuri 