În fiecare seară ne lungeam pe mijlocul străzii și priveam stelele. Auzisem undeva că nu suntem singuri pe pământ și îi convisesem și pe ceilalți că, acolo sus există niște ochi care ne privesc. Ceilalți m-au crezut pe cuvânt și au privit, timp de luni întregi, stelele, lungit pe mijlocul străzii, lângă mine. Într-o zi, bunica mi-a spus cât de frumos se vede lumea de sus și apoi s-a dus.
De atunci n-am mai crezut în extratereștri. Am încercat să-i conving și pe ceilalți, dar n-am reușit.
Abisuri 