Scoala, zice bunica, hai să scoatem apa din pivniță, că ne inundă. Mă scol, apuc primul ibric și intru în cămară. Fix în mijloc, o gaură. În gaură, o scară. La capătul scării, apă. Multă. Sub apă, pivnița. Încep să scot apa cu ibricul. Pe cât scot, pe atât crește.
Îmi ajunge la glezne. Mă dor toți mușchii. Ibricul e roșu. Îmi ajunge la genunchi. Mi-e somn. Adorm. Apoi înghit. Înghit. Înghit atâta apă încât azi nu mai am curajul să mă arunc în valuri. Niciodată, de atunci, de fapt.
Lasă un răspuns