Indiferent în ce loc mă duceam, se întindea la infinit. De fericită ce eram, îmi doream să nu se termine niciodată. De frică să nu cer prea mult, închideam ochii și mă rugam să nu fie un vis. Să se întindă cu adevărat peste drumul neastfaltat, peste iernile geroase, peste soba Vesta și cazanul spart, peste cada rece de fontă, peste boli și lipsa banilor, peste gloanțe, peste gropi, peste sticlele de plastic aruncate în Canal, peste spaghetele fără ou. Pagină după pagină, se întinde încă, la infinit.
Abisuri 