Ceață groasă. Nici cu foarfeca n-o tai. Încerc de două ori. Rugină, miros de metal încins. Renunț. De nicăieri apare panica. De undeva, un glas abia se aude. Inspiră, expiră, sunt doar demonii tăi interiori. Încerc să fac liniște. Nu reușesc. Rezistent la obstacole, glasul continuă la infinit. Amețeală. Gânduri gri, spre negru. Ceața, din ce în ce mai deasă. În ceata, glasul dispare. Picuri mari de transpirație se formează pe podea. Infinitul are limitele lui. Când credeam că o să mor, s-au deschis ușile.
Abisuri 