Capul în nori și caii verzi de pe pereți i-au devenit, încet, încet amintire, rar i se mai întâmplă să dea muzica la maxim, zâmbește din ce în ce mai trist și uită des ce a vrut să spună, a renunțat, pe rând, la zahăr, paste făinoase, mici ieșiri între fete, a renunțat până și la parfumurile fine și hainele de firmă, la ce bun toată această osteneală când totul e atât de efemer, își spune și apoi încearcă să adoarmă. Nu-i iese. Între două riduri, se scurge încet, încet, o viață.
Abisuri 