Peste câmpuri de indiferență se așterne o prostie crasă. Ceață groasă la orizont, munții, puțin mai încolo, dincolo de munți, valurile, spuma asta ne acoperă amintirile, visele, paharele ciocnite în miez de noapte, anii, lacrimile, ridurile, pietre purtate de valuri, în definitiv asta suntem, niște purici. Văzut de sus, toate par mici, din ce în ce mai mici, până dispare, pe rând, una după alții. Ceața, ridurile, gândurile, noi, noi știm să ne opunem prostiei. Reset și de la capăt. Mâine e un alt câmp la orizont.
Abisuri 