Până la piața Victoriei am ascultat un podcast de pe France Culture. Ceva despre găurile negre. Am înțeles, în mare, aproape totul. Apoi am schimbat metroul. Între două magistrale mi-am scos căștile de pe urechi și am privit oamenii. Triști. În metroul către Romana am dat peste unul dintre colegi. S-a făcut că nu mă cunoaște. Încă o gaură neagră, mi-am spus, și am așteptat să cobor. Stația următoare era Piața Romana, cu peronul pe partea stângă. Am coborât amândoi, ca și cum nu ne-am fi întâlnit niciodată.
Lasă un răspuns