Scriu repede, să nu uit. Mai demult, viața mea era ca o farfurie uriașă din care fiecare se servea. Unii dimineața, cu unghii boate, amestecau nechezolul cu o linguriță de alarmă. Alții se înfruptau doar la prânz. O zeamă făcută din resturi. Restul de oase, restul de le pâine, doi bani și un ardei ofilit, restul e dureros. Seara, cei din urmă înghiteau până uitau. Două cinzeci și noaptea lor dispărea cu viteza luminii. Nope, nu sună bine. De draci, tai totul până se rupe foaia. O oală sub presiune, asta am devenit.
Lasă un răspuns