Abisuri

În căutarea adevărului interior

Steaua fără nume




Când se lăsa înserarea peste orașul de la poalele dealului, pe când toate mamele mestecau în mămăligă, aprig, așa cum le învățasera mamele lor, așa cum, la rândul lor, o să-și învețe fetele, după ce o lăsau să clocote la foc mic, o trânteau pe un fund de lemn, să se răcească, în timp ce toți tații, după ce tăiau crapii în bucăți îndeajuns de groase, zdrobeau un pumn de usturoi în palmele lor bătătorite și apoi le spuneau mamelor că mujdeiul e aproape gata, noi priveam stelele acelea fără număr, fără nume.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.