Abisuri

Dragele mele,

Nu v-am mai scris de ceva vreme pentru că n-am avut starea necesară confesiunii. Nu, nu vă alarmați, nimic rău nu mi s-a întâmplat. Aș spune chiar, dimpotrivă, dar știți voi, totul e relativ. Nu știi niciodată când lucrurile o vor lua razna, împotriva ta. Deci. Chestia pe care sunt gata – da, în sfârșit, gata – să o împărtășesc cu voi este că sunt îndrăgostită de Leo. De Leo, prietenul lui Sophie. Acea Sophie, da, care m-a ajutat când mi-am găsit bagajele în fața ușii de la camera de hotel. Hotelul gării, da, cel cu wc-ul pe hol. Wc-ul pe care l-am împărțit timp de două săptămâni și un pic cu toți camionagii aceia, în trecere. Știu, sună aiurea, „camionagii”, dar nici „șoferi” nu mi se pare că ar suna mai bine.
Enfin, revenons.
Sunt îndrăgostită de Leo și, chit că nu e frumos ce am făcut, nu e absolut nici frumos și nici etic nu e să-i furi prietenul unei colege de servici care ți-a întins mâna când erai la ananghie, ei bine, în pofida tuturor acestor mici demoni interiori care își scot mutritele lor, roșii de furie, din când în când, plutesc. Știți senzația aceea că locuiești pe un nor? Ei bine, asta simt eu de zece zile. Cum s-au petrecut lucrurile? S-au petrecut simplu și firesc. Am ieșit de câteva ori în oraș, el cu Sophie, Sophie cu mine și câțiva colegi de birou, am băut zeci de margarita și ne-am aruncat câteva priviri întâmplătoare el, mie și eu, lui, dovada că nu-i eram indiferenta, nici el, mie, și, într-o seară în care am organizat un mic bairam cu sarmale și mămăligă, după trei păhărele cu palinca de Maramureș primită din România, puțin amețit și de-a dreptul euforic, m-a luat în brațe, așa cum iei în brațe o păpușă la care ții foarte mult, și apoi s-a învârtit de câteva ori, eu cu ochii închiși, el cu ochii la mine, Sophie cu gura căscată. Pe moment am pus totul pe seama palincii, toată noaptea, și ziua de după, am fost convinsă că totul s-a întâmplat din cauza beției, dar n-a fost așa. În seara zilei de după bairam m-am trezit cu Leo la ușă. Până să realizez ce se întâmplă, eram deja sub couette, la mansardă, atenți să nu dăm cu capul de tavanul înclinat.
Cam așa s-au petrecut lucrurile. De atunci Leo s-a mutat la mine – normal, cum ar fi fost să rămână la Sophie – și eu mă simt ca pe vârful vulcanului la care mă uit pe geam, în fiecare dată. Dacă am urcat până sus? Încă nu, dar Leo mi-a promis că o să mergem.

Cam asta ar fi, vă pup! Voi ce mai faceți?