Până să ajung la capătul grădinii, dădeam mereu cu capul de ramura plină, cădeau cu zecile puii de prune pe aleea pietruită și mie-mi apăreau în fața ochilor cireșele cărnoase, imense, de iunie, da, știu, lucrurile se petrec alandala în mintea mea, eu numesc viața asta vis, îți spuneam, iar tu dădeai din cap că poate, totul e relativ, nu te contraziceam, te rugam doar să-mi ții cireașa aia imensă deasupra capului în timp ce eu voi fi departe, mări, țări, oceane între noi, tăcute, se vor așterne.
Răspunde-i lui Tartă cu iaurt, pere caramelizate și nuci – Daniella cookiesAnulează răspunsul