O iau la vale. Văzut de sus, orașul pare cât un purice. Un purice sub un cer albastru, într-o toamnă rece, multicoloră. Pletele îmi flutură în vânt, îmi e bine. Îmi e foarte bine. Încet-încet orașul devine cât palma, cu cât mă apropii mai mult palma se deschide larg, la umbra colinei apar turlele bisericilor, soarele, încă timid, se reflectă blând în ferestrele vechilor clădirilor. Ajung repede, opresc scuterul, îmi scot casca și cer două kilograme de gogoșari și unul de vinete, pentru zacuscă.
Lasă un răspuns