Acum un an stăteam prost cu toate. Iubiri, amintiri, like-uri. Diminețile mi le petreceam întrebându-mă ce o să se mi se întâmple. Nu se întâmpla nimic. Când își va mai aminti cineva că exist. Nimeni nu-și amintea. După prânz, mă retrăgeam în ritmurile anilor ‘80 mixate pe deep house și, cu un pahar cu whisky în mână, uitam de toate. Până să mă înghită asfințitul, eram fericită. Până într-o zi când m-a sunat o voce suavă de la resurse umane. Eram disponibilizată. Atunci au apărut demonii. Ai mei, de interior.
(100)
Lasă un răspuns