Oameni merg in ritmuri diferite. Unii mai repede, altii mai incet. Unii ii incetinesc pe altii si asta poate enerva la culme si forta depasirea. Pe unii ii poti depasi cu usurinta, accelerezi putin ritmul, un pas la stanga , trei pasi in fata , unul la dreapta si gata turul e jucat, iti reiei turma de unde ai lasat-o. Putin mai in fata.
Unii te incetinesc si o fac parca intentionat. Depasirea iti este interzisa, aceleratia-ti este contracarata cu un ritm putin mai accelerat. Putin mai mult decat ai fi putut tu anticipa. Putin mai multul ce face mereu aceasi diferenta. Diferenta intre tine si ei.
Uneori iti spui ca ai facut cam tot ce ai putut, nu ti-a iesit din prima, va exista probabil o alta ocazie. O a doua ocazie. Sau poate o a treia. Sau cine stie a cata, atata vreme cat esti sigur ca va exista o ocazie poti continua sa inaintezi, chiar si in ritmul tau.
Alteori nu-ti mai iese numaratoarea, i-ai pierdut de mult sirul… Atunci alegi extrema cea mai probabila: nu va exista nici o alta ocazie, le-ai consumat pare-se pe toate. In lipsa de altceva mai bun de facut te pui pe urlat cat te tin plamanii, poate-poate te aude cineva sa-ti dea o mana de ajutor.
De auzit te aud multi dar se fac ca nu inteleg , ritmul si latimea trotuarului le convine manusa, de ce si-ar batea capul cu un nenorocit in plus. Turma-i mare, e loc pentru toti. Inca.
Cand te saturi de urlat esti deja obosit si ziua e pe sfarsite. Iti spui ca azi ai facut cam tot ce ti-a fost permis, restul poate fi lasat pe maine.
Timpul sigur le va rezolva pe toate…
Abisuri 
Răspunde-i lui zenobia Anulează răspunsul