Omul din fata mea are pantaloni albi si pantofi cu tinte. Tintele produc un zgomot ciudat pe caldaramul umed in alburiul diminetii cetoase de dupa ploaia asa zisei veri. Pantalonii albi contrasteaza intr-un mod ciudat cu sacoul bleu-marin si servieta scorojita pe la margini.
Omul din fata mea nu urla ci doar vorbeste la un telefon mobil agatat intr-un mod demodat de o mana stanga aproape de o tampla stanga si nu foarte departe de o ureche stanga.
Daca omului din fata mea i-as fi putut privi numai pantalonii albi, atunci i-as fi putut probabil atribui imaginea unui dandy italian iesit in vazul lumii de doar dragul lui, el si nelipsitu-i trabuc cuban in colt de gura.
Daca omului din fata mea i-as fi putut privi numai pantalonii albi si daca i-as fi putut asculta numai zgomotul tintelor pe caldaramul umed, atunci i-as fi putut probabil atribui infatisarea unui bunic de moda veche iesit pe „Straße”la o ultima plimbare tardiva inaintea stingerii de cu seara.
Daca omului din fata mea i-as fi putut privi numai pantalonii albi, a-i admira numai mobilul agatat indirect de tampla stanga si a-i asculta numai zgomotul tintelor pe caldaramul umed, atunci i-as fi putut probabil atribui imaginea unui business-man al diminetilor agitate de inceput de saptamana.
Omul din fata mea paseste insa in ritmul meu. Mai exista inca astfel de coincidente? Sunt oficial in extaz !
Abisuri 
si el nici macar nu stie. e si o diferenta, care nu mai coicide! 🙂
Pai tocmai asta-i farmecul , sa-i observi pe altii atunci cand n-ai cum sa te observi pe tine. Ma apuca des, imi imaginez lucruri legate de necunoscutii pe langa care trec, prostii prostioare dar care ma amuza, mai ales ca ma ajuta sa tes filozofii peste filozofii . Gen despica firul in patru, specialitatea mea.
pfui! iar coincidențe? Specialitatea mea! dacă ți le-aș spune și eu pe cele legate de ”omul din fața mea”… 🙂
Pai spune-mi daca nu-i cu pacat 😉 Sunt chiar curioasa. Eu nu pot baga mana in foc pentru cele spuse, sunt doar interpretari si scenarii proprii dar care ma amuza teribil. „Omul din fata mea” a fost remarcat ieri in drum spre servici , dimineata devreme. Mergeam si il priveam imaginandu-mi-l in toate felurile descrise in articol. Mi-a inspirat si pentru articolul „Pe drum” caci nu puteam sa-l depasesc , mergea in acelasi ritm cu mine.
Poate „coincidentele” tale sunt mai reale decat ale mele?
hmmm… am să încerc să scriu despre asta.
Cât despre real sau nu…mă gândesc să nu clarificăm partea asta, vrei? 😉
Am tra sun ochi și la ”Pe drum”. Nu am apucat să las semnul.
Ok sa lasam misterul sa pluteasca asa cum ii sta lui main bine.
apreciez tehnica decupajelor in perceptie, ca si cum ne-am juca puzzle cu realitatea cotidianului; invita la joaca, joaca de adulti in care zarurile au fost deja aruncate dar noi putem jongla cu pionii ramasi, despicandu-i in cate cati vrem
Jocul este real, ma amuza teribil sa-mi imaginez chestii bazate pe imagini percepute si interpretate. Chestii pe care nu le pot verifica dar le pot trai cu intensitate. Am zile „profunde” din cand in cand si atunci le simt dis de dimineata. Omul cu pricina – cel descris de articol – l-am perceput intr-o multime compacta ce se indrepta alene catre munca. Ceea ce mi-a placut la omul asta a fost albul pantalonilor- alb alb nu alb bej – ce contrasta incredibil de contrastant cu albastrul sacoului. Si .. doar atata mi-a trebuit am si inceput sa-mi imaginez … chestiile mele. Bun venit pe aici !