Oameni merg in ritmuri diferite. Unii mai repede, altii mai incet. Unii ii incetinesc pe altii si asta poate enerva la culme si forta depasirea. Pe unii ii poti depasi cu usurinta, accelerezi putin ritmul, un pas la stanga , trei pasi in fata , unul la dreapta si gata turul e jucat, iti reiei turma de unde ai lasat-o. Putin mai in fata.
Unii te incetinesc si o fac parca intentionat. Depasirea iti este interzisa, aceleratia-ti este contracarata cu un ritm putin mai accelerat. Putin mai mult decat ai fi putut tu anticipa. Putin mai multul ce face mereu aceasi diferenta. Diferenta intre tine si ei.
Uneori iti spui ca ai facut cam tot ce ai putut, nu ti-a iesit din prima, va exista probabil o alta ocazie. O a doua ocazie. Sau poate o a treia. Sau cine stie a cata, atata vreme cat esti sigur ca va exista o ocazie poti continua sa inaintezi, chiar si in ritmul tau.
Alteori nu-ti mai iese numaratoarea, i-ai pierdut de mult sirul… Atunci alegi extrema cea mai probabila: nu va exista nici o alta ocazie, le-ai consumat pare-se pe toate. In lipsa de altceva mai bun de facut te pui pe urlat cat te tin plamanii, poate-poate te aude cineva sa-ti dea o mana de ajutor.
De auzit te aud multi dar se fac ca nu inteleg , ritmul si latimea trotuarului le convine manusa, de ce si-ar batea capul cu un nenorocit in plus. Turma-i mare, e loc pentru toti. Inca.
Cand te saturi de urlat esti deja obosit si ziua e pe sfarsite. Iti spui ca azi ai facut cam tot ce ti-a fost permis, restul poate fi lasat pe maine.
Timpul sigur le va rezolva pe toate…
Abisuri 
sau le va dizolva pe câteva.
Sau . Ca uitarea vindeca uneori. Sau doar trateaza temporar. Sau doar schimba perspectiva.
Turmele mai pot fi si scuturate din cand in cand. Nu e simplu, dar e musai. Pana cand si cat sa tot dedici si sacrifici din timpul tau in detrimentul turmei?!!
Unde mai pui ca cei mai multi se fac ca-s parte din turma pana isi rezolva treburile sau cat conteaza mai mult confortul de moment. Apoi se dau „magari” si isi vad de-ale lor. Prin urmare, cu cat turma e mai mica, cu cat individualitatea e mai aproape de adevar si atunci, ti se lasa si loc si timp pentru a fi. E un pic paradoxal ca suntem ca sa ne luptam in fiecare zi sa aratam ca suntem.
Eu scutur turma relativ des , mi se intampla des sa fac pe mielul ratacit de tuma. Dar nici asa nu-i bine, esti prea „altfel” decat ceilalti, canti prea incet pentru a fi bagat in seama. Caci ala care urla mai tare ala da sensul si ritmul turmei. De cate ori nu mi s-a intamplat sa-mi pun mainile la urechi ca sa-mi pot pastra intact spiritul logic…
„De cate ori nu mi s-a intamplat sa-mi pun mainile la urechi ca sa-mi pot pastra intact spiritul logic”
Ma urmareste vizualul acestei fraze. Nu am talentul de a o reda dar in mintea mea imaginea e clara si extraordinar de expresiva.
Imi pare extrem de bine ca imaginile pe care mi le proiectez inaintea cuvintelor ajung si la altii.
iar unii stau in loc 🙂 like me