Monolog


Rotunjeste cuvintele acolo unde se simte cel mai bine, la capatul lor, lungindu-si importanta prin prisma noilor forme. Alungite.

Cuvintele-i curg, multe, lunguiete, pauze lipsa, pareri doar proprii, monolog impus, ridic doua degete, cer voie discret, dau de inteles discret, tusesc soptit, ma consolez cu ideile proprii, imi incalzesc ideile proprii, imi antrenez pe margine ideile proprii, imi tin in forma ideile proprii.

Formele-i ies din ce in ce mai hidoase, din ce in ce mai lungite, intinse pe dimensiunea lor cea mai lunga, repetate pana la epuizare, din ce in ce mai orizontale, turtite de monotonia ambianta, aceasi voce, aceleasi colturi netezite de greutatea aceluiasi ritm, monoton, cercuri din ce in ce mai mici, eroziune masochista „repet pana devin postulat”, impunere cu forta prin lipsa non-argumentelor.

Ascult din ce in ce mai absenta, absorbita de neputinta non-argumentelor, mi-e mila, mi-e sila, mi-e dor, privesc ploaia fina dincolo de geamuri proaspat clatite, simt trecerea si nu pot decat sa constat.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Monolog&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s