Sansa-i dusa la plimbare
Rele-s de capul lor
Soapte striga “razbunare
De nu tragem un omor”
In asemenea conditii
Inspiratia-i fix in cui
Stransa toata la pastrare
Pentru vremuri mai “hai-hui”
S-a dus dracului placerea
Si-a dat drumul lin la vale
Impunand in schimb tacerea
Spatiilor chinuitoare.
Apa Sambetei e linsitita
Intre doua pasiuni
Gura rage-afurista
Muscand aprig din taciuni.
Mor cuvinte, mor expresii
Intre zeci de-amaraciuni
Pauzele lungi si dese
Ne fac ample plecaciuni
Reverentei de sosire
Ii raspundem bosumflati
N-a fost cum am vrut sa fie
Si parem cu toti ciudati.
Amen si sa ne tinem cu toti pumnii, cu cat mai multi, cu atat mai desi si cu atat de multe degete ca le-am pierdut sirul. Probabil degeaba dar incercarea moarte n-are si in definitiv exista lucruri cu adevarat grave.
Abisuri 
Nota mica, abisul depresiilor scriitoricesti :))
Lipsa de de toate, mai exista si din astea. Noroc ca oricum trec.
Nota mica a celor care merita mai mult, as completa eu mai sus. Pentru ca si eu am lasat azi numai goluri pe hartie, desi dimineata nu am avut motive sa inclestez dintii pentru mine. Dar pentru toti ceilalti nu am dinti destui.
Altruisto 😉 E contagios se pare.
Ne influențăm unii pe alții. Și uneori ne influențează marțienii. De-aia devenim verde. Dacă ziceam verzi, dacă se înțelegea verze? Nota mică nu e totuna cu gura mică?…ei, asta-i, nota bene!
Totu-i relativ si asta e bine, ne putem permite o viziune contestabila.