Scara

In copilarie o apuca in general dupa orele zece, mai intai niste furnicaturi prin degete, la mana dreapta, mai apoi un fel de stare de fuga. Cand simtea ca o apuca, ridica brusc doua degete si cerea o mica pauza, ceilalti dadeau usor din cap „ia-ti pauza si du-te”, ea le multumea zambind cautandu-si apoi discret locul, uneori il cauta mult si bine si, negasindu-l, lasa totul balta, asteptand sa treaca „or mai fi zile, gaurile-s mici in vremurile astea si intunericul ascunde multe”, alteori il gasea la fix, paralel cu dunga alba, intre doua damburi, dupa gard, prin fata portii.

Cand il gasea, se trantea cat era de lunga cu mainile rasfirate pe astfaltul cald si cauta spatiul cu ochii larg deschisi. In general il gasea intre doua stele, il fixa lung cu privirea stergandu-si stropii cu maneca, apoi incepea sa traga linii unind punctele intre ele si sa imagineze cercuri in jurul liniilor si apoi sa puna cerc peste cerc „sa vada ce iese”, sa darame totul cu un singur deget si sa o ia de la capat, sa priveasca cercurile de sus si sa se imagineze undeva la intersectia lor, sa mototoleasca liniile, indoindu-le capetele, sa stearga totul cu guma si sa-si spuna ca nici n-a fost cu adevarat.

Vremurile acelea si mai ales locul acela, erau propice viselor si ea profita din plin de tendinta timpurilor sarind de multe ori peste moment „am timp si dupa” imaginandu-se in fel si chip. Erau seri cand se juca de-a “cine ajunge primul la stele” si seri cand se multumea doar cu “hai sa nu ne mai imaginam singuri pe lume”. Cand se juca de-a spatiul si de-a stelele uita putin de jocurile foamei,  isi nota doar fiecare senzatie cu un pix albastru ros la un capat, clasa apoi notitele in capitole si capitolele pe subiecte, le dadea la fiecare un titlu sugestiv si, cand se satura de cuvinte, facea foile ghemotoc si le arunca pe toate celorlalti „jucati-va si voi sa vedeti ce bine e”. Ceilalti prindeau ghemotocul, il desfaceau in patru, il lipeau cu leocoplast „sa nu se rupa de tot c-ar fi pacat” si apoi construiau scari. Tot felul de scari, trepte inguste si inalte, trepte late, trepte joase, trepte intortocheate, trepte in fel si chip „ce conteaza forma, nobil e doar scopul”. Cand terminau cu scarile, sau chiar inainte, se facea tarziu de tot, parintii treziti din somn isi dregeau vocile si apoi zbierau nume dupa nume, numele lasau totul „pe maine” si dispareau, unul cate unul”.

Nu treceau masini pe vremea aceea, nu dupa orele zece. Strada era in spatele unui deal si dealul era in spatele unor plopi. Grei.

Nu se furau copii pe vremea aceea, nu inca, furturile au aparut cam la un an si ceva dupa.

Nu se judecau actele si initiativele pe vremea aceea, nu inca, judecatile au aparut mult dupa, odata cu anii.

La un moment dat a inceput sa ploua si a tot plouat ani in sir. Urzeala „alora de sus” mormaiau babele in barba. Ploua mocaneste, ploua de vara, ploua cu galeata, ploua tot timpul. In spatele stropilor, stelele au putrezit una cate una, spatiul a devenit punct, punctul a devent virgula, virgula a devenit amintire, amintirea s-a transformat in intrebare, intrebarea a chemat dupa ea alte intrebari, intrebarile s-au stivuit una peste alta in asteptarea raspunsurilor, raspunsurile au intarziat atat de mult incat si-au pierdut toate sensurile, stivele s-au transformat in trepte si treptele in scari

– cine are ochi sa vada si nas sa simta…

-si cine nu ?

– „cine nu, nu, stelele-s nu-s la indemana oricui”. (*)

Ea avea niste ochelari aburiti de atata ploaie si un nas infundat „la naiba cu tranzitiile asta ca tot racita sunt in ultima vreme”. A realizat asta insa mult prea tarziu, cand si-a auzit numele strigat de undeva de sus de tot printre doi nori si doua stele „Am pastrat ghemotoacele si ti-am urmat pas cu pas notitele, in lipsa treptelor, m-am folosit de stive. E si cald si bine si foarte sus”.

Ea isi dadea atunci ochelarii jos, stergea cu maneca stropii fini, sufla cu putere intr-o batista de hartie  si apoi raspundea „jocurile astea-s doar pentru copii” si isi vedea linistita de drum, gandind „raul de inaltime face adevarate ravagii de catava vreme”.

(*) „Scoala de Lupta” – Capitolul 7 alineatul 5.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2013, proba Nemira.