Si-aveau lucrurile de povestit o gramada. Se zvonea cum ca toate ar apare atunci cand le va fi dat sa apara si lumea parca innebunise de atunci, o panica neanuntata taia si spanzura, fire de praf, aschii marunte, bucati fine de ceara, scame de tot felul. Si inca cate si mai cate.
Nu ca n-ar fi trecut degetul fin, nu, el trecea in fiecare dimineata, o atingere delicata „lemn pretios, intretinere in consecinta”, praful se depunea fara remedii posibile.
Rafturi grele din lemn de nuc isi duceau traiul decent intr-un fel de consolare resemnata „cat om mai ramane prin zona macar sa ne simtim utile” adunand cate si mai cate de-a lungul anilor.
Cutii de tot felul, ceasuri ingramadite-ntre striuri din piele veritabila „casa pentru ceasuri” izbucnea din cand in cand conu’ Mitica intre doua treceri prin fata rafturlor in chestiune, o buna duzina de icoane in argint impregnate de amintiri 
„aici vom pastra un moment de reculegere in amintirea celor ce au fost si nu mai sunt decat in sufletele noastre” lacrima Coana Mare facandu-si cele trei cruci de rigoare si privind spasita-n jos „eu ched ca lu’ ma’mare nu-i place dulapul, pange cand trece pe langa el” spunea Vivica intr-o peltica caracteristica pipiricilor de sub trei ani, bijuterii de tot felul ingramadite in cutii maro dreptunghiulare „daca chiar vrei sa stii Vivicule, cuburilor astea li le zice „casete-cadouri LuxuryGifts.ro„ si nu li se zice asa chiar degeaba, sunt facute pe masura, cu masura situatiei si a scopului vizat.
Si-aveau lucrurile astea de povestit o gramada ca de cand cu zvonurile si aparitiile, rafturile se scuturau singure de praf, facand cumva treaba altora „sa ne mai miscam si noi putin ca intepenim de frumusete”. Praful cadea bucati-bucati, atingand in cadere inima lucrurilor, imboldindu-le fara sa vrea spre un fel de reactiune „eu” –
zicea praful „am creat doar starea propice exprimarii, restul cuvintelor va apartine”. Si lucrurilor nici nu le trebuia mai mult. Intai lua cuvantul bricheta verde cu model auriu privind spasita peretele
din fata, un fel de verde-ou-de-rata impodobit nevoie mare cu un tablou cu flori de camp „in ceea ce ma priveste, eu mi-s mandra tare caci dau dovada de lucratura artistica si-s taman buna de aratat si la cafea si la trabuc, in umbra sfesnicului-gri-patru-brate
cadou de la vecinu’ Mitica (ala-cu-placile). Cuvantul trecea mai departe „e doar in firea lucrurilor ca vorbele sa infrumuseteze trecerile” peste cateva pahare cu picior, un ceas ametist, patru citate chinezesti, opt cuburi asezate unu’-n altul si apoi stranse-n strat fin de piele, pana cand dadea de marginea raftului, cerea acceptiunea public-ului, il parasea, apoi deschidea usa cu varful metaforelor fine, strabatea un hol aproape patrat, deschidea dulapiorul maro cu rafturi speciale pentru toate marimile, isi alegea ghetutele colorate, le lega sireturile strans de tot, sufla putin, zambind „de cand cu libera circulatie, circula si prafu’, sa-i plangi de mila pingelele si alta nu” si apoi se punea pe construit fraze. 
Cand considera textul drept acceptabil isi lua portofelul din geanta si cheile din portofel „tu-ti cari mereu casa dupa tine?”, isi privea ceasul cu tandrete, apoi isi privea textul cu delicatete, mai arunca o ultima privire raftului strangand toate lucrurile intr-o singura privire, completa, si apoi trantea usa in urma „gata cu nostalgia, de-ar fi sa le asculti lucrurile astea ar scrie romane”.
Coana Mare privea usa mult timp dupa „Tineret, ce sa-i faci, doua camere-s stramte rau” si apoi revea la ale ei „dai o cafeluta nea’ Mitica?” De cand cu plecarea lu’ fi-su „dincolo” coana mare crestea un nepot si doua pisici „le-am gasit maica la coltul strazii, asa ochi frumosi, cum sa-i lasi pierzaniei?”
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013, Proba LuxuryGifts.
Late edit : acest articol n-a placut deloc sponsorului. Nota primita (61/100) a fost picatura care a umplut paharul.
Abisuri 
Lasă un comentariu