Si-aveau lucrurile de povestit o gramada. Se zvonea cum ca toate ar apare atunci cand le va fi dat sa apara si lumea parca innebunise de atunci, o panica neanuntata taia si spanzura, fire de praf, aschii marunte, bucati fine de ceara, scame de tot felul. Si inca cate si mai cate.
Nu ca n-ar fi trecut degetul fin, nu, el trecea in fiecare dimineata, o atingere delicata „lemn pretios, intretinere in consecinta”, praful se depunea fara remedii posibile.
Rafturi grele din lemn de nuc isi duceau traiul decent intr-un fel de consolare resemnata „cat om mai ramane prin zona macar sa ne simtim utile” adunand cate si mai cate de-a lungul anilor.
Cutii de tot felul, ceasuri ingramadite-ntre striuri din piele veritabila „casa pentru ceasuri” izbucnea din cand in cand conu’ Mitica intre doua treceri prin fata rafturlor in chestiune, o buna duzina de icoane in argint impregnate de amintiri 
„aici vom pastra un moment de reculegere in amintirea celor ce au fost si nu mai sunt decat in sufletele noastre” lacrima Coana Mare facandu-si cele trei cruci de rigoare si privind spasita-n jos „eu ched ca lu’ ma’mare nu-i place dulapul, pange cand trece pe langa el” spunea Vivica intr-o peltica caracteristica pipiricilor de sub trei ani, bijuterii de tot felul ingramadite in cutii maro dreptunghiulare „daca chiar vrei sa stii Vivicule, cuburilor astea li le zice „casete-cadouri LuxuryGifts.ro„ si nu li se zice asa chiar degeaba, sunt facute pe masura, cu masura situatiei si a scopului vizat.
Si-aveau lucrurile astea de povestit o gramada ca de cand cu zvonurile si aparitiile, rafturile se scuturau singure de praf, facand cumva treaba altora „sa ne mai miscam si noi putin ca intepenim de frumusete”. Praful cadea bucati-bucati, atingand in cadere inima lucrurilor, imboldindu-le fara sa vrea spre un fel de reactiune „eu” –
zicea praful „am creat doar starea propice exprimarii, restul cuvintelor va apartine”. Si lucrurilor nici nu le trebuia mai mult. Intai lua cuvantul bricheta verde cu model auriu privind spasita peretele
din fata, un fel de verde-ou-de-rata impodobit nevoie mare cu un tablou cu flori de camp „in ceea ce ma priveste, eu mi-s mandra tare caci dau dovada de lucratura artistica si-s taman buna de aratat si la cafea si la trabuc, in umbra sfesnicului-gri-patru-brate
cadou de la vecinu’ Mitica (ala-cu-placile). Cuvantul trecea mai departe „e doar in firea lucrurilor ca vorbele sa infrumuseteze trecerile” peste cateva pahare cu picior, un ceas ametist, patru citate chinezesti, opt cuburi asezate unu’-n altul si apoi stranse-n strat fin de piele, pana cand dadea de marginea raftului, cerea acceptiunea public-ului, il parasea, apoi deschidea usa cu varful metaforelor fine, strabatea un hol aproape patrat, deschidea dulapiorul maro cu rafturi speciale pentru toate marimile, isi alegea ghetutele colorate, le lega sireturile strans de tot, sufla putin, zambind „de cand cu libera circulatie, circula si prafu’, sa-i plangi de mila pingelele si alta nu” si apoi se punea pe construit fraze. 
Cand considera textul drept acceptabil isi lua portofelul din geanta si cheile din portofel „tu-ti cari mereu casa dupa tine?”, isi privea ceasul cu tandrete, apoi isi privea textul cu delicatete, mai arunca o ultima privire raftului strangand toate lucrurile intr-o singura privire, completa, si apoi trantea usa in urma „gata cu nostalgia, de-ar fi sa le asculti lucrurile astea ar scrie romane”.
Coana Mare privea usa mult timp dupa „Tineret, ce sa-i faci, doua camere-s stramte rau” si apoi revea la ale ei „dai o cafeluta nea’ Mitica?” De cand cu plecarea lu’ fi-su „dincolo” coana mare crestea un nepot si doua pisici „le-am gasit maica la coltul strazii, asa ochi frumosi, cum sa-i lasi pierzaniei?”
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013, Proba LuxuryGifts.
Late edit : acest articol n-a placut deloc sponsorului. Nota primita (61/100) a fost picatura care a umplut paharul.
Abisuri 
Care e antonimul lui „Super” ? 🙄 Întreb să ştiu la ce concurs să îmi înscriu comentariul…
Fi’miu, liceean fiind, s-a întors de două zile din Italia unde-a participat la un proiect de două săptămâni. Printre lucrurile cu care s-a lovit şi pe care le-a încadrat în categoria „surprinzătoare” a fost şi experienţa participării la ziua de naştere a unei partenere de proiect, o liceeancă „made in Italy”. I-au întrebat pe broscarii ăia mici care urmau să participe şi ei la aniversare, care e obiceiul locului, ce să îi cumpere cadou, mai ales că fiind colega lor se presupunea că îi cunoşteau dorinţele. N-au primit un răspuns clar, punctual aşa că au pus, patru inşi, câte 15 euro şi i-au cumpărat un parfumel. De fiţă-firmă-„luxury”. Iar când i-au înmânat cadoul, aia să pice jos. Explicaţia pentru atitudinea sărbătoritei au avut-o un pic mai târziu când au aflat ce cadou i-au făcut cei 10 colegi italieni invitaţi la aniversare : după ce-au pus mână de la mână, i-au cumpărat fetei o … umbrelă. O amărâtă de umbrelă !
Aşa că am să tratez invitaţia ta către „Luxury Gift” cu strigătul de luptă „Noi suntem urmaşii Romei !” 😆
Ești sigur că nu de la parfum căzu „aia”? Că nici mie nu-mi place să primesc cadouri „parfum” fără să mi se cunoască gusturile…ori aerele? 😆
Abisurilor, așa e, lucrurile pot avea suflet, eu știu cel mai bine, că nu degeaba mi-s păpușăreasă. Și pietrelor le-aș pune sfori și le-aș mânui, numai și numai ca să le pot controla intenția.
PS: vezi că a patra poză nu se vede…sau e o poză cu un semn de întrebare și face parte din strategia ta? 😛
Cu parfumurile-i greu rau Alma, mie-mi place sa cumpar dar nu le nimeresc de fiecare data (ma gandesc la lectiile de psihologie SB , stii tu, discutiile nostre relative la creativitate, imi zic ca-mi fac „mana” sa aleg parfumul „in functie de …”) Orice ocazie e buna pentru a invata ceva nou (si am incheiat capitolul „dezvoltare ersonala”). La mine se vad toate pozele. Eu strategie ? Eu????
La mine nu se vede de pe tabletă. Mai bine povestești poza aici, într-un comentariu.:)))
A patra ?
Îhî!
Eu ce sa zic, greu cu cadourile, zau asa, ca la mine de cate ori vine vremea aniversarii „lui” ma ia cu frisoane si transpiratie. Aia nu, nici ailalta nu, aia nici vorba, si asa mai departe. Pana la urma nu mai iau nimic , adica ba da , imi iau gandul si o las pe anu’. Sa inteleg ca nu ti-a placut textul?
In acest comentariu este vorba de o compunere descriptiva si anume despre ceea ce exista de fapt cu adevarat dar nu este vizibil pentru toata lumea si anume o poza patrata pe fundal in general deschis, a carui personaj principal da dovada de multa iscusinta cu cele ale sale patru brate in plus de estetica evidentiata printr-o armonie a formelor bine pusa-n practica prin alegerea culorilor si a materialelor. Sfesnicul-patru-brate a reprezentat pentru nea’ Mitica o revelatie, elementul zilei, punctul pe i, o marturie evidenta a dragostei pe care o purta de atata amar de vreme coanei mari.
Superb textul tău! Lucruri însufleţite şi o poveste spusă din suflet! 🙂
Multumesc din suflet (al meu) . Din pacate n-a reusit sa impresioneze juriul. Prea profund? Prea abstract? Cine poate stii, gusturile nu se discuta.
Îmi scăpase articolul ăsta, acum l-am citit, e scris superb…
În termenii ceruţi de proba de concurs, eu văd aici o „vizită” în dulapul cu amintiri, unde locuieşte „familia” de suveniruri de preţ – de preţ mai ales pentru suflet – vii fiindcă în ele se păstrează clipe frumoase, oameni dragi, vise, speranţe…
Dar presupun că juriul n-a regăsit vizita şi familia, voia probabil cuvintele puse explicit, nu voia metafore, ci doar comparaţii 😀 (E numai e o presupunere, repet, şi poate e greşită,)