Ape tulburi, ape repezi


Cat sa masoare un picur? O dimineata obisnuita dintr-o saptamana obisnuita, in fata unei felii obisnuite unse cu un cutit obisnuit – cu varful doar putin indoit si lama tocita – , ornata cu un gem obisnuit si el ? De prune ?

Cat sa cantareasca un picur? O zi obisnuita de luni cu aceasi culoare de neon, acelasi zgomot de frecventa inalta „pe tine chiar nu te derajeaza zgomotul?”, aceleasi ganduri concentrate cam pe la aceasi ora in jurul unui cerc, un cutit si o furculita putin prea indoita? O bucata uscata de fleica mult prea prajita inconjurata de alte bucati de brocoli mult prea fierte?

Cat de repede se se termine un picur? Cat o calatorie dus-intors pana la capatul lumii si inapoi ?”La noi toate strazile au nume ciudate, unele se cheama Lenin iar altele se numesc Stalin, zidurile sunt toate din caramaida rosie roasa de vremuri si geamuri cu chitul zbarcit. La noi pisicile sunt toate negre si strazile in panta, nu-ti seamana cu nimic?”

Cat de mult sa reprezinte un picur ? O apa ? Balta? Doua ape ? Un rau? Un bloc de ape in caramida rosie prea-spalata de atata apa? Un cartier de ape cu strazi cu nume ciudate? O ploaie gresita devenita intr-un mod complet denaturat fulgi :„uitati-va si voi in dictionar din cand in cand” ? Un rau de cuvinte cu un un debit in crestere „vorbiti si voi pe rand ca n-am creier multitasking” ? O cascada de sunete de frecventa inalta asezata peste alta cascada de sunete de frecventa inalta? O eternitate repetata la nesfarsit : luni, marti, miercuri ,… ?

Cum sa se numeasca mai multi picuri asezati roata in jurul eternitatii? Cascada „en periode d’essai – cine pierde mai putin castiga” ? Maro batut de vant in asteptarea iernii?  

Articol scris în cadrul psilunelilor pe o tema propusa de Psi

Anunțuri

23 de gânduri despre „Ape tulburi, ape repezi

      1. Am zis acolo, la un moment dat, că sunt „nufăr”. Acela fiind contul meu secundar, pe care încerc să-l monetizez (cu Lotus nu particip la concursuri pe bani, nu scriu texte sponsorizate etc). Am încercat să-mi separ blogul principal de asta, ocazie cu care mi-am făcut și o nouă personalitate.

  1. ce mai luni, ce mai plata , ce mai liniste, ce mai neon :)… ei, uite, vezi? la mine nu e nicicand asa . incepe cumva si se desfasoara neasteptat ca sa se termine abrubt. la mine lunea e un fel de duminica, duminica poate fi ca o zi de joi si tot asa…. dar parca furculita si cutitul tau mi au dat asa, o stare , de acasa , de acolo. de stabilitate ca sa zic asa. si mi a placut.

    1. Eu una detest lunea… Parca-s netrezita, incercand cu disperare sa intind duminica cat tine. As incerca cu bunavoie altceva, ceva cam de genul celor de la tine. He, he, cutitul si furculita asta au povestea lor, nu chiar roza…. Multumesc.

    1. E ciudat, uneori ma simt inclusa in strazile alea, ca-ntr-o proprie istorie. Dar numai uneori. Si atunci imi aduc aminte de gara Basarab din anii studentiei si cartierul din jur, din caramida rosie mancata de timp. Si ma gandesc ca fiecare are un cerc propriu, de diametru variabil. Cat despre pisici, le-am avut de mica negre, vreo zece, de-a lungul anilor. Fac parte si ele din cercul meu.

      1. La mine amintirile sunt populate cu şantiere, schele, scări în construcţii… toate în joacă inconştientă de copii nebuni… şi fotbal mult… şi apoi lectură până la saturaţie… şi frumoşii ani de politehnist… Despre Lenin şi Stalin, mă abţin…

      2. Vad exact despre ce vorbesti. Cand eram mica imi petreceam serile in blocul din fata, in cosntructie, impartind o bucata de slana cu paznicul de santier. Un om bland si cu simtul masurii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s