Alb peste non-spatiu

Nu stiu de ce dar ai lasat un spatiu in urma. Nu era intentionat, nu, uneori destinul joaca feste. Ai fi vrut sa lasi o urma palpabila, un plin conturat de idei originale, o senzatie in spatele unei fraze, dar nu ti-a iesit.

Nu din prima.

Ai dat „Enter” si ti-ai recunoscut spatiul. Gol. Plat. Spatiul tau. Era prea tarziu, virtualul iti inghitise deja pauza. Ai apasat apoi pe cateva taste, nu la intamplare, ai pus doua ghilimele si un semn de exclamare si apoi ai apasat din nou pe „Enter”. N-ai privit rezultatul, ai simtit doar efectul. Efectul textului golit de senzatii. Efectul sirului ordonat de silabe randuite in pas cu standardele.

Efectul non-spatiului.

Ezitai intre doua concepte incompatibile, spatiul ca adevar, non-spatiul ca realitate. Le priveai pe fiecare pe rand, masurandu-le efectele. Spargeai aerul intre cateva ganduri, aerul devenea praf si praful crestea dealuri albe. Gandurile devenea randuri, non-spatiul se golea incet de „doar cuvinte”, spatiul se umplea de senzatii timide si praful iti indunda toti porii. Intre doua stranuturi finute, peretii deveneau perdele si dorintele frisoane.

In sfarsit respirai.

Trageai ideile in piept, „unu-doi-trei-patru”, le pastrai intr-o nemiscare voita „cinci-sase-sapte”, le conturai indecis pe o foaie alba apasand punctele intr-o diagonala involuntara. Apoi apasai hotarat pe „Enter” imprastiind dealurile in spatii inca goale. Praful cotropea toate cuvintele topindu-le in senzatii. Ai fi vrut sa mai poti lasa un pic de alb pentru zile negre, un vers alb pentru „acele momente unice”. Ai fi vrut sa poti dar nu puteai. Foaia alba clocotea de cuvinte verzi. Praful devenise senzatie si albul cuvant.

Efectul non-spatiului devenit spatiu umplea toate urmele non-plinului.