In diagonala abstractului


Personage: interogatul, interogatorul

Decor: o încăpere prost luminată, un capăt de culoar părăsit, dincolo de două uşi batante, un scârţâit oribil, din când în când.

Actul 1 : Recunoaşterea.

Pe scurt : Fiecare scrutează orizontul celuilalt, tatonând forme diverse, încercând punctul printre linii şi definiţii diverse.

(Interogatorul începe timid, întrebări deschise, tatonare cunoaştere, un zâmbet abia iţit în colţ de buza, privire directă, ton măsurat. Interogatul priveşte podeaua de lemn, odată roşie, aşteptând)

De ce-ţi plac de fapt literele?

Pentru că îmi plac foarte mult formele.

Şi de ce îţi plac foarte mult formele ?

Pentru că dau sens.

Sens sub ce formă ?

Orice formă atâta vreme cât e dovedit cu valoare adăugată. Cu o uşoară preferinţă totuşi pentru formele tangibile. Mă inspiră mult mirosul literelor.

Numai şi numai mirosul?

În linii mari da. Dar nu numai. Îmi plac şi culorile vii.

Ai o culoare preferă?

Desigur. Verdele.

Verdele oricum ?

În general da, atâta vreme cât se păstrează tendinţa globală. Îl prefer totuşi rapid şi full. Uşor de scanat şi cât mai aproape de original căci realitatea deformată mă deprimă.

Să înţeleg că nu eşti chiar un suflet de artist?

(Interogatul îşi schimbă poziţia, de pe un picior pe altul, piciorul drept desupra celui stâng, îşi prinde bărbia între două degete, îşi măsoară din priviri lungimea unghiilor, tace preţ de câteva secunde şi apoi grăieşte şoptit cu timiditatea-i caracteristică)

Aş spune mai degrabă că sunt artist dar în felul meu specific. Nu întotdeauna pe gustul şi înţelesul celorlalţi. Dar asta-i altă poveste. Revenind la subiectul iniţial, ziceam că îmi plac literele cu valoare adăugată şi că prefer în special verdele nu foarte departe de realitate, într-o versiune full uşor de scanat dacă este posibil. Totul tangibil, bineînţeles, chiar şi dacă numai parţial.

Actul 2 : Culoarea predominantă.

Pe scurt : se evidenţiază o oarecare tendinţa ecologică, argumentată dealtfel.

(Interogatorul identifica în spusele celuilalt o nişă taman bună de exploatat, fix compatibilă la tendinţe şi la context)

Şi într-un astfel de context n-ai remuşcări?

Remuşcări în ce sens?

În sensul pozitiv, desigur.

Pozitiv sub ce formă?

Pozitiv sub o formă propice. Mediului înconjurător, desigur.

(Interogatul chibzuie adânc muscand fără să vrea dintr-o unghie. Durerea nu i se citeşte pe obraz, durerea şi-o înghită oftând)

Oh, în sensul acesta cine n-ar avea ? Uneori îmi spun însă că dacă tot s-au tăiat măcar să folosească la ceva. Dar dacă nu s-au tăiat încă se mai poate face totuşi ceva.

Pentru ce anume?

Pentru copaci.

Şi nu te doare inima?

Mă doare dar n-am nimic, m-am căutat bine de tot şi tot degeaba.

(În acest moment precis, interogatorul are o revelaţie)

Păi nu în sensul asta.

Păi altfel cum?

Gen “tangibil dar mult prea scump plătit”

A, în genul asta mi se rupe de-a binelea. Inima. În două părţi relativ egale şi de valoare echivalentă. Dar nu prea sufăr căci am găsit deja soluţia. Mă rog, o propunere de bun simt.

Gen ?

Gen butonul “mestecă bine şi albeşte”. La cerere sau automat pe baza de criterii predefinite. Oricând şi orice fel de textura şi grosime. Unitar A patru sau în diverse volume compacte. Mărimi la alegere. Litere, culori, orice. Nu mai foloseşte, se refoloseşte. Nu-ţi mai place, se reface. Nu mai face faţă se retrage temporar din circulaţie, se mestecă bine, se reformateaza, se albeşte, se scapă de vechile litere şi se re-bagă la loc în circulaţie. Nou-nouţe, “ni vu, ni connu”. Reciclăm tot, lăsăm copacii să-şi vadă de treaba, continuăm să ne bucurăm de mirosul formelor tangibile câştigând valoare adăugată.

(Interogatorul rămâne cumva mut de uimire şi intră intr-un fel de rezonanţă cu celălalt)

Cu un simplu buton zici? Sub ce formă ?

Cât mai simplă că nu asta contează. Importantă e direcţia. Acceptarea şi integrarea direcţiei în producţia de masă. Restul se ajustează după, în funcţie de cerinţele publicului.

Şi crezi că va dura mult?

Ce anume?

Procedura.

Ideal nu, că ar strică modelul economic şi rentabilitatea. În plus oamenii se plictisesc repede şi trec repede la altceva. Am analizat intens aspectul asta şi mă gândesc chiar la o altă propunere.

Care ar fi?

Transcanalitatea în opţiune.

(Interogatorul îşi simte limita atingandu-i sprânceana şi încearcă să se ascundă măreţ în spatele cuvintelor)

Hmm, chestia asta nu-mi zice mare lucru, este vorba despre o idee revoluţionară ?

(Interogatul simte la rândul lui limita celui din faţă şi se hotărăşte să dea puţin pe lângă. La ce bun un dialog fără prea mari pretenţii?)

N-aş defini conceptul chiar aşa căci ideea de baza este simplă şi în pas cu modă şi tendinţele societăţii. “Începi aici termini puţin mai încolo, în funcţie de timp, chef şi alte mijloace la dispoziţie. Sau tocmai în lipsa lor”.

Şi propunerea asta s-ar materializa sub ce formă? (aici se percepe din ce în ce mai tare interesul crescând)

Sub formă unui buton complementar celui dinainte. Un fel de semn de carte dacă preferi metaforele fine. Cu o diferenţa notorie faţă semnele de carte obişnuite.

(Pe fata interogatorului se citeşte curiozitatea crescânda)

Şi cam în ce ar constă această “diferenţa notorie” ?

Ar consta în faptul că s-ar trece dintr-un sens în altul. Şi toate astea fără pierderi colaterale, un simplu click – sau push, în funcţie de model şi estetică de ansamblu.

Actul 3: Starea filozofică a oricărui dialog.

Pe scurt: se trece de la material la imaterial

Şi crezi că vor prinde?

(Interogatul nu „prinde” de la început ideea, priveşte jenat podeaua odată roşie, se întreabă dacă să întrebe, se scarpină în creştetul capului, şopteşte într-un final abia auzit)

Ce anume?

Propunerile.

De ce n-ar prinde, sunt bune pentru mediu şi refolosesc la o simplă comandă. În plus, dacă vor fi lansate drept  cu transcanalitate în opţiune vor sparge sigur piaţă. Garantat.

Asta dacă se vor vinde.

Să se vândă ce anume?

Păi în primul rând propunerile, căci atâta vreme cât nu vorbim despre soluţii tangibile, nu putem afişa promoţii. Garantat.

(Interogatul nu ştie ce să mai creadă, nedumerirea i se citeşte pe tâmple. Obosite pleoapele-i cad din nou spre podeaua roşie. Intuind aleatorul situaţiei, schimbă puţin direcţia, filozofând)

Păi am ceva propuneri şi-n sensul asta. Mă gândesc să abordez subiectul utilizând tehnică vidului pe post de comparaţie. Odată interesul captat, detaliile se vor cere singure.

(Interogatorul percepe transpirând puţin neaşteptatul situaţiei, ia un pahar de pe masă, îl umple cu apă minerală Borsec, îl da pe gât dintr-o sorbitură mare şi apoi, stergandu-şi ultimii picuri cu mânecă dreapta, întreabă împingând discuţia spre marginea „prăpastiei”)

În sensul pistolului la tâmplă ?

Ceva de tipul asta. Cu argumente bineînţeles. Gen din ce în ce mai puţin spaţiu de depozitare”, “din ce în ce mai contextual”, “din ce în ce mai aleator şi fragmentat. Timpul liber vreau să zic.

(Interogatorul nu pricepe nimic şi mirarea i se citeşte pe faţă. Întreabă)

De unde îţi vin ideile astea?

Ideile îmi vin în general atunci când mă aştept mai puţin. Penultima mi-a venit în timp ce priveam prin tine.

Să înţeleg că te plictisesc ?

Nu neapărat dar sunt multitask şi-mi place să scanez în diagonală. De dată asta s-a nimerit la capătul diagonalei un coş plin ochi.

Nu înţeleg legătura ?

Legătura constă în chiar existenţa coşului în starea în care mi-a fost dată să-l văd.

Să înţeleg că te deranjează prezenţa unui coş în diagonală unei conversaţii cu litere, culori şi alte forme tangibile sau parţial tangibile?

(Interogatul simte un oarecare dezechilibru şi, sadic, înfinge mai adânc cuţitul în rana)

Ceea ce mă deranjează este starea de prea plin. Şi mai ales prea plinul în sine în contextul coşului. Plin cu litere şi culori, toate mototolite practic mult prea repede şi uneori degeaba. Ceea ce mă deranjează şi mai tare este indiferenţă spaţiului din jurul plinului şi lipsa de concentrare pe subiect. În genul acesta de situaţii mă pleznesc ideile şi atunci fac propuneri. De exemplu, simpla golire a coşului combinată cu o apăsare succesivă pe butonul numărul unu şi butonul numărul doi ar putea reduce pierderile armonizând esteticul ansamblului contribuind în acelaşi timp la satisfacerea gusturilor şi a obiceiurilor de utilizare a literelor şi culorilor. În accepţiunea “tangibilă” sau “parţial tangibilă”.

Actul 4: Se schimbă diagonala.

(Inteogatorul încearcă din nou să schimbe direcţia. Nemaiavând Borsec îşi umple un pahar cu apă de la robinet)

Şi-n lipsa de tangibil?

Mă descurc eu cumva, doar să nu dureze prea mult că mă dor ochii.

(Interogatorul răsuflă uşurat, în definitiv vorbele nu nasc implicit fapte. Concluzionează zâmbind fară să vrea)

Să înţeleg că nu ai încă nici o propunere pe acest subiect?

(Interogatul cedează, e prea mult pentru o singură zi, se ridică din nou de pe scaun, priveşte din nou podeaua roşie, îşi ia căciulă şi mănuşile şi se indreaota spre uşa batantă. Un scârtait îngrozitor îi acompaniază cuvintele)

Înţelegi bine. Sigur că există propuneri dar încă n-a dat niciuna peste mine. Ar fi timpul poate să-mi schimb diagonala.

(Interogatol iese , interogatorul rămâne)

(aceasta este o prelucrare a unui text deja aparut)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s