Îmi car viaţa cu mine într-o cutie plată, gri, cu capac. Notez oameni, gânduri, senzaţii mutând cutia dintr-un loc în altul, fugărind principii într-un joc de-a „cine pierde mai mullte câştigă”.
E o viaţă gri într-o cutie plată, cu capac, fiecare deschidere face „clic”, fiecare închidere fac „clap”, detectez un oarecare ritm şi trăiesc mai departe notând oameni, gânduri, senzaţii, idei.
Am fost odată bună la muzică acum închid şi deschid doar cutii gri cu capac. Trece o pisica prin viaţa gri cu capac, trece un câine şi mai trece şi un iepure şi din nou treca o pisică, altă pisică, cutia scârţâie pe la încheieturi, detectez un oarecare ritm şi tac mai departe notând oameni, gânduri, senzaţii, idei.
Caut o coală albă, găsesc un pix fără capac, privesc pisica ascult câinele, înghesui cuvintele cu pixul în coala niciodată albă, niciodată goală, trag capacul după mine, plezneşte ceva, ascult şi trag concluzii pe care nu le mai notez, nu mai am loc.








Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul