Citesc doar titluri şi îmi pare rău


Oamenii pleznesc minutele cu dosul ideilor în formare şi minutele scapă din timp pleznite de dosul ideilor în formare. Timpul nu mai are timp, oamenii citesc doar titluri formându-şi propriile idei cu care, odată formate, pleznesc timpul scurgându-şi minutele. Şi tot aşa, cercul vicios al lipsei de timp, al timpului comprimat într-un minut uriaş, încă ne-scurs.

Stăteam la un moment dat pe un peron într-o gara de provincie, pe lângă mine treceau trenuri în toate sensurile, încă nu sosise trenul meu, în aşteptarea trenului meu priveam trenurile altora, de exemplu îmi picaseră ochii pe un tren albastru, cu etaj. O femeie între două vârste ţinea uşa cu piciorul ca să nu se închidă -uşa- uşa zdrăngănea din zece în zece secunde, uşa vroia să se închidă, femeia ţinea uşa cu piciorul fumandu-şi ţigara şi eu mă întrebăm de ce. Femeia ar fi putut coborî pe peronul gri din faţă trenului albastru, femeia preferase însă zgomotul uşii închizându-se. Deschizându-se. Femeia nu avea timp, sau poate că femeia doar credea că nu are timp. Lângă femeia cu ţigară, o altă femeie, tânăra, blondă cu altă ţigară încerca peronul gri cu vârful adidaşilor albi. Femeia tânăra , blondă avea mai mult timp, sau poate că doar i se părea.

Cert este că la un moment dat, zece minute după, trenul s-a pus în mişcare cu tot cu cele două femei. Amândouă îşi terminaseră ţigările respective, eu priveam trenul albastru cu etaj depărtându-se şi mucurile terminându-se fumegând pe peronul gri dintr-o gară de provincie.

Eu aveam timp, trenul meu nu sosise încă.

Continuarea aici.

11 thoughts on “Citesc doar titluri şi îmi pare rău

  1. Titlul retoric al articolului tau…este din pacate o realitate.
    Scriu cate un articol despre un subiect „greu” zic eu si aproape instantaneu dupa ce il fac public, apar like-uri. Ma intreb daca o fi citit titlul?!

    1. Da, stiu, de la o constatare reala a pornit totul. „Trecem cu vederea lumea” cum s-ar spune, pe scurtatura. De unde si „titlul face cât tot textul”. Nu stiu daca e din lipsa de timp? Din lipsa de concentrare? Din obisnuita ?

      1. Din pacate este mai mult decat atat…este din nesimtire, in cel mai stict sens. Adica ne-am insensibilizat, luam de-a gata totul, ditr-o bucata, nu mai avem timp pentru esential, adica pentru detaliu. Nu gandim cu inima, cu ceea ce avem in comun…Mintea asta bolnava, egotica, prinsa in capcana timpului, ca memorie, sau ca devenire, adica in trecut/viitor, nu este apta sa inteleaga realitatea, prezentul. Acestea apartin inimii, acestui organ…spiritual prin excelenta.

      2. Vreau sa cred ca-i obisnuita de a avea, precum spui, totul de-a gata. Nesimtirea implica constientizarea ceea ce nu cred ca exista in multe cazuri. Pur si simplu ne-am obisnuit sa vina lucrurile la noi. Nu vreau sa generalizez, n-am gasit o exprimare adecvata. Exista, din fericire, si exceptii. Totul pleaca de la educatie si asta ma duce cu gandul la „analizele literare gata facute disponibile de net”, ceea ce este acum de trebuinta nu este continutul in sine, acela exista, fabricat de altii, pe etajera, ceea ce este acum de trebuinta este „expresia”, „cuvantul”, in fine, textul acela magic , scurt si magic pe care-l trimiti motoarelor de cautare. Cu ‘titlurile” e cam la fel si aici presa scrisa e de vina cu bombastica stilului voit exagerata.

  2. toți suntem cu titlul de expresie. însuși faptul că ne cheamă întrucumva înseamnă titlu, n-am putea să ne adresăm de fiecare dată cu o descriere succintă a personalității și a înfățișării unui om așa că îl intitulăm cumva pentru că ne este mai comod să sintetizăm.titlurile vin din sintetizare, ba chiar sunt sintetice și nici nu definesc de fiecare dată realitatea. adică uneori o roxana nu arată ca o roxana deloc. arată ca un mihai. sau papa a cuvântat pace este un titlu care s-ar potrivi mai bine cu o marcă de deodorizante de cameră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s