Îmi caut ceasul


Mi se parea că a stat timpul în loc, nu, nu-l mai trasesem de câteva zile, mă săturasem să tot învârt la butonul ăla ruginit, mi se impregnau degetele cu un portocaliu macabru, încercam să-l şterg rapid cu un şerveţel de hartie alb, mototolit de atâtea ştergeri, nu reuseam, portocaliul persista, în pofida dorinţei, în pofida gestului apăsat. Doborâtă de persistenţa culorii am decis să las lucrurile să se întâmple precum trebuiau să se întâmple, să nu mai intervin în întâmplarea lucrurilor, am decis să mă desprind de buton, cu degete cu tot şi să plec, să fug cât mă vor ţine pingelele, departe, cât mai departe de butoane cu iz portocaliu, departe de tot si de toate, departe de timp, amestecată în timp.


Mi-am lăsat pe o margine de lemn toate amintirile, tot sensul amintirilor, toată percepţia lor, mi-am lăsat pe marginea aceea de lemn consistenţa timpului şi m-am lăsat învârtita de iluzia prezentului devenit trecut, a trecutului devenit viitor, a viitorului devenit scrum. Mă învârt într-o lume cu fundul în sus, ştiri diverse, oameni şi fapte mă ating, le ascult, încerc să le înţeleg, continui să mă învârt, amestec totul şi nu înţeleg nimic, este o lume cu fundul în sus într-o secundă repetitivă. Încerc să-mi iau repere, caut marginea secundei, mi-o imaginez lemn, imaginaţia îmi joacă feste, nu există margini, nu există lemn, există doar o secundă agăţată de un timp infinit, un loc anume agăţat într-un spaţiu fără cap şi fără coadă. Mă învârt şi mi se pare că mă învârt de una singură, încerc să percep trecerea, timpul pare surd, mut, timpul îmi închide ochii, îi zăresc zbuciumul dindărătul pleopelor, îmi caut ceasul în buzunarul de la piept, încerc să-i ghicesc forma rotundă, bărbătească, încerc să-mi imaginez atingerea rece, oţel inoxidabil gâdilandu-mi degetele scuturate de portocaliul acela macabru, a fost atât de demult portocaliul acela macabru, i-am pierdut deja consistenţa, i-am uitat deja nuanţa. Îmi caut ceasul, nu-l găsesc, între două rotiri complet aleatoare încerc o explicaţie, l-am lăsat intenţionat undeva, pe o margine de lemn, l-am pierdut între două treceri, l-am lăsat să cadă intenţionat printre degete, da, degetele acelea impregnate de portocaliu, da, degetele acelea obosite de atâta aşteptat. Îmi caut ceasul, nu-l găsesc, închid ochii, încerc să mi-l imaginez, etanş, rezistent la şocuri, rezistent la tranziţii, încerc să mi-l imaginez, ceasul care mişcă timpul, ceasul care eliberează secunda, ceasul eliberator, ţinta tuturor scopurilor, ceasul ca dorinţă absolută.

Mi se pare că a stat timpul în loc, între două rotaţii aleatoare îmi caut ceasul, dau un click şi îl găsesc, opresc rotaţia, pornesc timpul, totul intră în ordine, răsuflu uşurată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s