Un fir mai puţin


Treceau pe lângă ea o sumedenie de gânduri, imaginile se amestecau cu gândurile, frunzele se amestecau cu miresmele, miresmele impregnau impresiile, impresiile îşi lăsau amprenta pe frunze în treacăt, cădeau frunze în treacăt mirosind a vară, copaci bătrâni impletau fire, se imagina într-o imersie ciudată, imersia în lumea firelor, fire groase, puturoase, fire moi, fire negre, fire cât o lume fără capăt, fire cât cuprinde privirea şi dincolo de privire, o învăluire ciudată, o imagine citită în ochii celorlalţi, în rictusurile celorlaţi, o masă de fire neuniforme.


Poeta simţea gândurile oamenilor prin masa de fire neuniforme, clasificarea implícită din spatele privirilor, scârba nedisimulată din ochii oamenilor. Poeta murea puţin câte puţin odată cu gândurile, odată cu nespusele oamenilor, odată cu privirea înţepătoare a oamenilor. Poeta îşi simţea firele rebele, îşi cauta cărările pierdute pe sub firele rebele, poeta răspundea privirilor cu nepăsarea firelor, rebelă ca şi firele, incompatibilă cu clasificările oamenilor, surdă la muţenia ipocrită a oamenilor. Poeta se ascundea în spatele firelor, amestecată cu firele, una cu firele. Vorbele oamenilor ajungeau până la rădăcinile firelor, vorbele oamenilor străpungeau grosimea firelor, vorbele oamenilor creau ecou firelor. Vorbele oamenilor râdeau gălăgios arătând cu degetul firele, vorbele oamenilor căutau esteticul din spatele firelor, vorbele oamenilor dădeau firele la o parte, unul câte unul firele se lăsau date la o parte, vorbele oamenilor mustrau lungimea şi grosimea şi consistenta firelor, vorbele oamenilor glumeau pe spatele firelor. Poeta se simţea claie, se simţea sac, se simţea pădure. Poeta se pierdea puţin câte puţin printre pomi şi crengi, printre vorbe şi degete, oamenii radeau forţat, voit forţat, cădeau firele răpuse de râsetele forţate ale oamenilor, de vorbele răutăcioase ale oamenilor, vorbele oamenilor prevedeau sfârşitul firelor, epoca de ceară a firelor, vorbele oamenilor amestecau ceara printre silabe fierbinţi, erau vorbe de unică folosinţă, silabe de unică folosinţă…

Poeta se imagina fir şi se îngrozea. O dureau toate firele, unul câte unul îi picau toate firele, creşteau rădăcini în aer, silabe fierbinţi curgeau ceară, fire cădeau pădure, era o senzaţie ciudată senzaţia firelor căzând pădure, era un miros verde-clorofilă mirosul firelor căzute pădure, vorbele oamenilor tăceau pădure, tăcea pădurea, creştea pădurea, creştea zâmbetul pe faţa oamenilor, se lăţea zâmbetul pe faţa oamenilor, oamenii descopereau omul, oamenii regretau, impresiile curgeau, poeta simţea impresiile oamenii, vedea în sfârşit impresiile oamenilor, erau netede şi rotunde impresiile oameniilor, ca pielea descotorosită de fire erau impresiile oamenilor.

Fugea prin pădurea deasă, cădeau ramuri, cădeau frunze, firelele rămâneau toar teanc, un teanc mai puţin …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s