Vremea evadărilor


Criminalistul îşi simţea capul pătrat. Îşi simţea urechile năpădite de întrebări, îi invadaseră întrebările ca iedera. Criminalistul observase mişcări ciudate în ultimul timp, fapte, lucruri, oameni, toate împletite într-un fel de tot fără cap şi coadă. Criminalistul notase fiecare detaliu pe o bucată de hârtie, fiecare detaliu cu bucata lui, apoi strânsese toate bucăţile într-un mănunchi ordonat de bucăţi, îşi făcuse valiza – două-trei bucăţi din fiecare articol, Criminalistul aprecia articolele colorate – îşi privise barba în oglindă pătrată, hotărâse că mai ţine – barba – cel puţin trei zile, descuiase uşa, ieşise, încuiase uşa, luase liftul, nu rămăsese blocat în lift, luase autobuzul 105, zâmbise înduioşător femeii din stânga, îi oferise amabil locul femeii din dreapta, coborâse la gara de Nord, îşi cumpărase un bilet dus, aşteptase vreo treizeci de minute bune pe un peron înţesat de oameni, se urcase într-un tren în direcţia Petroşani, făcuse o conversaţie de complezenţă cu alţi oameni, coborâse la Petroşani, îl aşteptase timp de treizeci de minute bune pe Adam, Adam sosise într-un final nebărbierit şi trist, Adam era în floarea vârstei, trist şi nebărbierit dar în floarea vârstei, Adam era un nefericit în floarea vârstei, Adam nu se mai regăsea în floarea vârstei, Adam simţise nevoia să evadeze un pic din floarea vârstei, Criminalistului îi surâsese ideea, Criminalistul acceptase evadarea lui Adam, Criminalistul propusese, Adam acceptase cu zâmbetul pe buze.

Adam încuiase maşina, Criminalistul îşi cărase singur valiza, era o valiză rosie, mică, cu câte trei articole dintr-un fel, nu mai mult de trei articole dintr-un fel. Adam salutase la recepţie, i se întorsese zâmbetul înzecit, Criminalistul apucase cheia, Adam la fel, urcaseră amândoi în lift, nu rămăseseră blocaţi în lift, ajunseseră amândoi la etajul doi, admiraseră priveliştea deosebită cu faţa spre munţi, îşi dăduseră întâlnire circa treizeci de minute mai târziu la bar, coborâseră circa treizeci de minute mai târziu la bar, ceruseră o bere CIUC cu alune sărate, băuseră berea pe nerăsuflate, depănaseră amintiri în faţa unui grătar cu cartofi “natur” propus de coana’ Camelia, avuseseră o viaţă plină, grea dar plină, se compătimiseră reciproc unul pe umărul celuilalt, spre sfârşit, sfârşitul programului cu publicul, venise şi conu’ Mihai să-i ia pe sus, nu reuşise să-i ia pe sus, îl ademeniseră cu amintiri diverse, “înghiţitura şi amintirea“, aşa le era obiceiul, depănaseră mult şi profund, analizaseră totul în lung şi în lat, se compătimiseră reciproc, conu’ Mihai era un bărbat împlinit, împlinit şi cu experienţă, Adam îl invidia pe conu’ Mihai, Adam nu era un om împlinit, nu în utlimul timp, Adam o iubea pe Scarlet şi Scarlet îl iubea pe Adam dar Scarlet era departe şi Adam era răscolit de depărtare, de dor, de vise peste vise, Adam era neputincios în faţa sorţii, Adam se îndrăgostise fără preaviz, îl apucase pe nepusă masă într-o bună zi de duminică pe la şase, Scarlet avea o privire verde-vulpe, Scarlet era departe …

(Textul intreg aici)

 

2 gânduri despre &8222;Vremea evadărilor&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s