Dădeam să dau vina pe an. Începuse în trompete şi surle, căzusem chiar peste lozul acela câştigător, bucata aceea şifonată de 2 lei, şi mă bucurasem. Peste măsură mă bucurasem, aproape că ţopăisem de bucuroasă ce eram. Nu ştiam încă… Mă amăgeam doar cu semnificaţia simbolurilor înventate de atâta amar de vreme.
Dădeam să dau vina pe an şi nu regăseam turma. Mi se spusese – se spusese în general, cititsem cu voce tare şi chef de filozofii inutile la un ceai fierbinte – mi se spusese că intrăm în anul turmei. Nu văzusem cu ochi buni turma, îmi lipsea spiritul necesar, înghiţisem în sec şi continuasem să mă amăgesc cu bucăţica aceea mototolită de hârtie de 2 lei. “Am tras lozul câştigător !” îmi spuneam, îmi repetam, mă auto-convigeam.
Dădeam să dau vina pe an şi uitasem complet de minutul acela de linişte. Terminasem de înghiţit pestela acela fără nume echivalent şi-mi duceam tava pălăvrăgind şi acuzând anul. La un moment dat cineva a început să cânte Marseilleza şi toţi ceilalţi au tăcut. M-am oprit în mijlocul culoarului strâmt, rezemându-mă de tavă şi dând în continuare vina pe an. Nu găseam turma, nu găseam rostul, nu găseam explicaţia. Priveam în gol şi-mi aminteam de Revoluţie. Nu ştiu de ce îmi aminteam de Revoluţie. Probabil din cauza unei stări asemănătoare. Fusesem “invitaţi” să păstrăm un minut de linişte în aura clădirii principale apoi fusesem rugaţi să nu mai venim, să păstrăm momentul de acolo unde ne vom afla la momentul cu pricina, fiecare cu minutul lui, să încetăm preţ de un minut să mai ne plângem de milă, să mai dăm vina pe ani, să mai imaginăm scenarii peste scenarii.
Priveam în gol şi nu puteam să nu-mi imaginez scenarii. Se trăsese din nou, la câteva străzi distanţă. Mai murise un om. Se mai închisese un cartier. O viaţă. O paranteză. O staţie de RER. Staţia mea. Priveam în gol şi-mi imaginam scenarii “iau bus-ul, iau tramvaiul, iau celălalt tramvai, iau bus-ul”. Orice dar nu trenul. Prea multe colete suspecte. Ieri minim două, azi cine să le mai ştie. Dădeam să dau vina pe an dar nu-mi găseam turma. Era ocupată cu evenimentele. Prea multe elemente de capul lor. Cine să mai creadă în semnificaţii?
Abisuri 
Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul