Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu


Seara asta tace din toate încheieturile. Tace şi scuipă pauze. Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu. Mestec în ceaşca neagră până nu mai rămâne nici abur. Seara asta ascultă ştiri în buclă, aceleaşi ştiri, aceleaşi bucle. Nu ninge, nu plouă, se anunţă alte seri. La fel de tăcute. Seara asta citeşte romane începute de un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină cad secole. Pagină după pagină se umplu spaţii. Sunt într-un pericol permanent pauzele. Nu există cinism, nu există râcă, nu există decât rânduri. Rânduri şi secole.

Ne-am strâns ieri seară pauzele şi spaţiile şi am băut un pahar de şampanie în cinstea lor. Ciocneam prin Skype pahare vitruale. Un secol de virtualitate. Rezistenţa firului umple spaţiile. Pauzele. Ne-am amintit ieri seară de bocancii aia turcoaz, erau patru perechi de bocanci turcoaz. Patru fete cucuiete. Au ţinut bine bocancii aia turcoaz, erau bocanci de Cluj luaţi pe sub mâna. Eu nu reţinusem decât culoarea, voi aţi umplut tot restul. Ne-am strâns culorile ieri seară şi spaţiile şi pauzele, veacuri de spaţii uzate de ani. Tortul avea gust de pară. Para se ţinea de-un fir. Rezistent.

Ne-am umplut pauzele cu amintiri ieri seară, poveşti de adormit copii. Am mai îmbătrânit puţin ieri seară. Când n-am mai putut, am luat liftul, am luat aerul ăla tare în piept, am luat kilometrul ăla la picior, am luat maşină aia albă „eu o vedeam roşie, nu ştiu de ce roşie, o fi vreun semn ?” Când n-am mai putut, ne-am tras plapuma pe cap şi am lăsat să mai treacă o pauză, un spaţiu, o zi.

Seara asta tace din toate încheieturile. Tace şi scuipă cu pauze. Ar fi trebuit să tac şi eu odată cu ea dar n-am putut. Era câte ceva de spus.

8 gânduri despre &8222;Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu&8221;

  1. Io tăt cu fise care pică greu … „Spaţiu” are mai multe înţelesuri. Şi belea, se potrivesc destule dintre ele atât modului tău de a scrie cât şi textului acestei seri. Un cât de mic ajutor dat unui creier aflat şi el între spaţii şi pauze se poate ?

  2. În accepţiunea acestei seri spaţiul este definitoriu. Ca şi pauza. „Un blanc” cum ar spune prietenii francezi. Adică o lipsa de legături. O lipsă pur şi simplu. O necesitate lipsă. O lipsă necesară. Cu textul de azi am incercat marea (bucla) cu degetul.

      1. Aiurea. Mă dădeam mare. Cică nu s-a născut încă bărbatul care să înțeleagă pe deplin femeile. La tine, „chestia” asta ar trebui înmulțită cu 1.000.

  3. Pauzele, spatiile. Actiunea pe fundal de „inca o bucata de timp”. Cand iei nimicul ala si il pui in cuvinte, ai o mica victorie in fata lui. Cand il scrii ca sa fie citit si imaginat exact asa cum e, poti sa il auzi cum urla. Pe muteste, ca pauza si spatiul sunt cam limitati.

    Citit, placut, imaginat. Gandit ca n-ar mai trebui sa las sa treaca, pur si simplu, acel gen de seri. Trimis catre tine o multumire in gand.

    1. Da, ai dreptate. Cand creste cuvantul in urma nimicului e o mica victorie; Este efectul acela cautat cu lumanarea. Multumesc. Uneori nimicul e productiv. Doar uneori. Trimis catre tine un buchet de cuvinte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s